Steaua – Viitorul Constanța 4 -1. Cea mai clară victorie a campioanei din ultimele 5 luni

Steaua s-a impus mult mai greu decât o arată scorul în fața Viitorului Constanța, scor 4-1 (1-1), în Ghencea, la capătul unui meci în care echipa patronată și antrenată de Gheorghe Hagi a evoluat exemplar timp de 80 de minute.

Oaspeții au jucat în 9 jucători de câmp din minutul 51, când fundașul Adrian Puțanu a primit direct cartonaș roșu.

Viitorul a deschis scorul prin Nelson Bonilla (‘6), la capătul unei faze create de Răzvan Marin (copilul lui Petre Marin (jucător în Ghencea din 2004 până în 2010) pe flancul stâng, după o minge pierdută ușor de Cristi Tănase.

Căpitanul Stelei avea să-și ia revanșa în fața suporterilor printr-o ”dublă” (’28, ’81) și prin pasa decisivă oferită la ultimul gol al partidei, marcat de George Țucudean (’88). Reușita de 3-1 i-a aparținut lui Raul Rusescu (’78).

Cristi Tănase, care a înscris pentru a treia oară în acest campionat, nu mai punctase de două ori într-un meci din 5 august 2012 (5-1 cu Universitatea Cluj pe Arena Națională).

Raul Rusescu și George Țucudean au reușit al doilea gol al sezonului, după cel izbutit în urmă cu patru zile, la Piatra Neamț (scor 1-0), respectiv cel din succesul cu 1-0 din Ghencea cu CFR Cluj (8 martie).

Salvadorianul de 24 de ani Nelson Bonilla, în schimb, a marcat pentru a șasea oară în Liga I, dar în premieră în 2015.

Componența echipelor:

    Steaua: Arlauskis – Râpă (Ţucudean ’76), Varela, Toşca, Guilherme – Prepeliţă (Neagu ’84), Breeveld – Ad. Popa, Chipciu, Tănase – Iancu (Rusescu ’62). Antrenor: Constantin Gâlcă
    Viitorul: Albuţ – Manea, Ţîru, Puţanu, Mitrea – Benzar (Pană ’41), Daminuţă, R. Marin (Nedelcu ’61) – Nicoliţă, Bonilla (Hodorogea ’54), Tănase. Antrenor: Gheorghe Hagi

Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea); arbitri asistenţi: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea), Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Ovidiu Petru Oprea (Ploieşti)

Aceasta este cea mai clară victorie a campioanei din luna octombrie, când se impunea cu 3-0 la Galați, cu 4-1 în fața Universității Cluj și cu 3-0 în marele derby cu Dinamo. De asemenea, roș-albaștrii au legat pentru prima dată două succese la rând, după seria de 5 triumfuri la rând din ultimele jocuri din tur, încadrate de eșecurile cu 1-0 de la Târgu Mureș și din Ghencea, cu Rapid.

De cealaltă parte, Viitorul a suferit a doua înfrângere la trei goluri diferență din acest sezon, după 0-3 pe teren propriu cu CSMS Iași (20 februarie), înfrângere urmată de două remize (0-0 în Giulești, cu Rapid, și 1-1 acasă cu CS U Craiova) și de două victorii (2-1 în Gruia cu CFR Cluj și 4-0 la Chiajna cu Pandurii Târgu Jiu). Ultimul meci în care alb-albaștrii au primit patru goluri a fost unul contra Oțelului, la Galați, în 16 mai 2014 (scor 1-4).

Aceasta a fost a treia victorie succesivă a Stelei în fața Viitorului, după 4-0 acasă și 3-0 în deplasare, în sezonul trecut, și 1-0 în tur, care au urmat unui incredibil 5-2 al constănțenilor în Ghencea (19 mai 2013). Acea partidă a fost suspectată de aranjament de suporterii steliști, cu atât mai mult cu cât primul joc dintre cele două formații, din 11 noiembrie 2012, de la Constanța, se încheiase cu un 4-0 fără istoric pentru campioana ultimelor două ediții din Liga I.

Rezultatele etapei a XXIII-a:

Vineri, 23 martie

    20:30 FC Botoșani – ASA Târgu Mureș: 1 – 2 (Florin Acsinte ’71 / Ianis Zicu ’29 Marius Constantin ’76)

Sâmbătă, 24 martie

    15:30 CS U Craiova – Astra Giurgiu: 0 – 0
    18:00 Rapid – Oțelul Galați: 2 – 0 (Rihairo Meulens ‘6, Daniel Niculae ’85)
    20:30 FC Brașov – Dinamo: 1 – 0 (Cristian Ganea ’88)

Duminică, 25 martie

    15:30 Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaș: 0 – 1 (Dan Roman ’59)
    18:00 CFR Cluj – Petrolul Ploiești: 0 – 1 (Filipe Teixeira ’44-penalty)

Luni, 23 martie

    18:00 Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamț
    20:30 CSMS Iași – Universitatea Cluj

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: tvr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here