Steaua şi-a găsit în Spania executantul perfect de lovituri libere. Toţi mizau pe Keşeru, dar altul s-a remarcat! Cine e CR7 din Ghencea

La momentul aducerii lui Claudiu Keşeru, oficialii Stelei lăudau calităţile atacantului venit de la Bastia subliniind faptul că acesta este şi un excelent executant al loviturilor libere. O problemă majoră la Steaua în ultimii ani, din momentul plecării lui Nicolae Dică, lipsa unui fotbalist decisiv la astfel de faze părea să fie eliminată de noul transfer. Totuşi, nu Keşeru s-a dovedit cel mai precis fotbalist din lotul lui Laurenţiu Reghecampf la astfel de faze, ci altul, o soluţie „internă”.
 

„Are o precizie extraordinară”

 

Golul spectaculos reuşit din lovitură liberă de la 25 de metri de Ionuţ Neagu în partida cu Nurnberg a surprins asistenţa, spectatorii şi telespectatorii, însă nu şi pe cei din staff. Se pare că mijlocaşul transferat de la Oţelul Galaţi şi-a dovedit abilităţile de lunetist în repetate rânduri chiar şi la şedinţele de pregătire ale Stelei. „E cel mai bun şi la antrenamente, acolo unde transformă toate loviturile libere. Are o precizie extraordinară şi şutează în forţă, de multe ori e imposibil pentru portari să pareze chiar dacă sunt pe minge. Din păcate, nu a avut ocazia să înscrie mai mult pentru noi pentru că nu joacă foarte des”, l-au lăudat cei din staff pe Neagu.

 

Fotografia din acest articol a fost surprinsă de către fotoreporterul Alexandru Hojda la îndemnul unui membru al staff-ului Stelei, cel care a anunţat golul încă din momentul în care Neagu şi-a pregătit mingea.

 

Cu Werder a încercat Keşeru

Chiar şi în aceste condiţii, Claudiu Keşeru a primit credit din partea băncii tehnice să execute singura faţă fixă de acest tip pe care Steaua a avut-o în repriza a doua a partidei amicale cu Werder Bremen (0-0). În ciuda faptului că Ionuţ Neagu era pe teren, Keşeru şi-a aşezat balonul şi a executat în forţă, cu efect, însă mingea a trecut puţin peste poarta nemţilor.

 

(Sursa: prosport.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here