National:
Iar aceasta strategie pasiva a unui politician care altadata dovedea ca putea impinge jocul la „next level”, cu orice risc, ar fi avut o logica daca popularul Basescu s-ar fi pastrat in forma pentru haosul actual din politica si societatea romaneasca. Numai ca, surpriza, acesta a inceput sa dea din nou rateuri peste rateuri, ajungand sa-si dea singur cu tesla in soclul care, timp de un deceniu, parea atat de impunator. Asa ca, si daca va mai face vreodata dezvaluirile cu care tot ameninta, probabil ca va fi prea tarziu pentru ca Traian Basescu sa mai obtina ceea ce-si doreste la vreo viitoare negociere, indiferent daca aceasta se va purta cu PSD-ul sau cu sistemul.
Facut de George Maior
Chiar daca i-a fost fidel, Traian Basescu obisnuia sa rada de George Maior ca este prea moale si ca nu este in stare sa joace de unul singur. Iata insa ca nu a trecut chiar atat de multa vreme de cand cei doi au plecat din functiile pe care le detinusera timp de un deceniu si realitatea de azi pare sa-l contrazica amarnic pe fostul presedinte.
In primul rand pentru ca Maior a fost singurul sef de structura din Romania care a dovedit ca are „cojones” si si-a dat demisia de onoare, la foarte putina vreme dupa schimbarea garzii de la Palatul Cotroceni. Apoi si-a suit sacii in caruta diplomatiei, perioada petrecuta la Washington tinandu-l departe de nebunia generalizata din Romania ultimilor doi ani. Culmea este insa ca, din cate se spune, Maior s-ar fi orientat spre o asemenea strategie inspirandu-se chiar de la planul initial al lui Traian Basescu, pentru care influentii sai sustinatori occidentali pregatisera o functie cu impact in structurile internationale. Astfel ca, la un moment dat fiind in carti chiar pentru postul de reprezentant al Uniunii Europene in fruntea Pactului Est-European sau cea de negociator cu Ucraina pentru aderarea tarii vecine la structurile europene, Basescu s-a razgandit peste noapte. Convins, probabil, ca-si va putea pastra influenta asupra „copiilor de suflet” crescuti in sistem si in politica. Iata insa ca, acum, George Maior nu doar ca a dovedit ca este „greu de ucis”, dar si a ajuns din nou pe cai mari. Iar faptul ca „s-a scapat” ca pregateste o intalnire a presedintelui american cu Klaus Iohannis, asta dupa ce i-a propulsat si pe Liviu Dragnea si pe Sorin Grindeanu in preajma lui Donald Trump dovedeste ca Maior a reintrat in jocurile Puterii, si inca la cel mai inalt nivel. Asa ca, la strategie cel putin, fostul sef al SRI pare sa-l fi facut pe un Traian Basescu tot mai ezitant in a alege o tabara sau barem a juca pe cont propriu (…)
Pe mana lui Biden!
Iar jocul de glezne facut atata vreme de catre Basescu pare sa se fi datorat exclusiv excelentei relatii de prietenie pe care o avea cu secretarul de stat american Joe Biden.
Cel despre care, sa nu uitam, se spune ca l-ar fi scapat atat de presiunea lui Victor Ponta si de rezultatele referendumului intern declansat de puzderia de rivali politici, dar si, mai nou, de unele dosare care atarnau tot mai greu la CV. Asa ca Basescu si-a facut calculele asteptandu-l din nou pe Joe Biden sa descinda la Bucuresti pentru a-l sprijini, mai ales ca fiul inaltului demnitar american s-a cam stabilit prin zona. Iata insa ca „americanul” nu a mai venit, Basescu fiind prins pe picior gresit de rasturnarea de situatie de peste Ocean. Si se dovdeste incapabil nu doar sa-si revina, dar si sa-si tina macar in frau propriul partid, asa firav cum este el.
Pentru ca, inghesuit de Valeriu Steriu si uneperistii sistemului pe care i-a „inghitit” prea usor in PMP, Traian Basescu a ajuns sa apeleze la gesturi jalnice, gen sa-si dea demisia seara, pe facebook, ca sa-l roage membrii de partid dimineata sa revina. Si, culmea este ca a facut acest gest desi nu l-a implorat nimeni sa ramana in fruntea Miscarii Populare, un partid facut totusi, sa nu uitam, mai mult spre a-i repera onoarea politica Elenei Udrea… Ceea ce inseamna ca deja nu mai este asa mult si Basescu va anunta ca-si va scrie „Memoriile”, unele care insa vor aparea prea tarziu pentru a mai avea vreo relevanta in razboiul nebun pentru putere care se poarta dupa plecarea „marinarului” de la Cotroceni si din fruntea unui sistem pe care isi inchipuia ca il conduce cu mana de fier…
Digi24:
Tot ce se întâmplă acum în România e din vina Uniunii Europene, este concluzia unui material publicat de televiziunea de stat rusă săptămâna trecută. După ce arată câteva imagini de la proteste, corespondentul rus povesteşte cât de mult s-a deteriorat economia ţării de la aderarea la UE. Jurnalistul merge într-un canal din zona Gării de Nord, după care ajunge în cartierul Rahova şi vorbeşte despre sărăcia de acolo. După care se întoarce la proteste şi vorbeşte despre ajutorul care se lasă aşteptat de la Bruxelles.
„Încă un simptom al degradării UE e corupţia. Următorul reportaj din interiorul Uniunii Europene vine din România. Autorul lui e Anton Leadov. După ce urmează, mă întreb pe cine ar mai putea inspira drapelul albastru cu stele. Poroşenko nu se pune!”, anunță prezentatorul reportajului.
„Problema rezolvării cu orice preţ a supraaglomerării din închisorile României a fost impusă de partenerii europeni. Există şi o pedeapsă din partea Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Cu steagul UE în mâini, protestatarii de pe străzile din Bucureşti încă mai speră la un ajutor din partea fratelui mai mare, în această criză. Din partea Comisiei Europene, au venit deocamdată doar expresii de compătimire din partea lui Frans Timmermans. Vorbind despre proteste, iată cum repetă cuvântul „îngrijorare””, relatează corespondentul postului de televiziune Rossia 1.
„Potrivit ultimelor informaţii, protestatarii au reuşit să obţină anularea orodonanţei. Dar încă nu e clar ce se va întâmpla cu funcţionarii care nu au loc în puşcării”, mai spune acesta.
Adevarul:
Parlamentul a adoptat cu unanimitate de voturi, adică 310 „pentru“ din 310 deputaţi şi senatori prezenţi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe Justiţie, în condiţiile în care ieri expira termenul de 20 de zile prevăzut de lege pentru ca Legislativul să se exprime. Avizul a fost oferit cu patru condiţionări în ceea ce priveşte întrebarea pe care preşedintele urmează s-o adreseze poporului.
Condiţionarea 1. Constituţia spune că nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, graţierea, amnistia şi problemele cu caracter internaţional. Iar combaterea corupţiei ar fi devenit o problemă internaţională prin ratificarea, de către România, a Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. Numai că aici vorbim despre un referendum convocat de preşedinte, nu despre o iniţiativă legislativă a cetăţenilor.
Condiţionarea 2. Decizia 70 din 1999 a CCR, în care se spune că „Preşedintele nu poate iniţia un referendum legislativ”. Lectura acelei decizii arată însă altceva: Curtea s-a exprimat în sensul că referendumul propus de preşedinte nu poate fi legislativ, ci consultativ, în sensul că nu poate avea ca rezultat obligatoriu adoptarea unei anumite legi, câtă vreme Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Condiţionarea 3. Decizia 799 din 2011 a CCR, prin care Curtea ar cere exceptarea de la referendumul cerut de preşedinte a problemelor care, odată aprobate de popor, ar impune revizuirea Constituţiei. Numai că respectiva decizie nu are legătură cu actuala Constituţie, ci conţine observaţiile CCR faţă de o tentativă de modificare a Constituţiei operată de Guvernul Boc în 2011. Iar excepţia cerută de Curte era o propunere pentru o viitoare formă a Constituţiei, nu o exigenţă impusă de actuala Lege Fundamentală.
Condiţionarea 4. Comisia de la Veneţia recomandă ca tema referendumului să nu contravină principiilor dreptului internaţional (democraţie, drepturile omului, statul de drept).
Ziarul Financiar:
Grupul condus de cel mai bogat om al Chinei, Wang Jianlin, analizează active ale mai multor instituţii financiare europene, potrivit unor surse familiare cu situaţia. Postbank, scoasă la vanzare de către Deutsche Bank, este inclusă pe lista Wanda, potrivit surselor citate.
Vanătoarea de active financiare se află în stadiu incipient, iar pană acum Deutsche nu a fost contactată în mod oficial, au precizat sursele.
Interesul companiei chineze în Postbank ar ajuta foarte mult Deutsche, care întampină dificultăţi în încercarea de a-şi vinde divizia germană de retail. O sursă familiară cu situaţia a declarat că Deutsche vrea să obţină 6 miliarde de euro din vanzarea diviziei, care se confruntă cu caştiguri reduse pe fondul dobanzilor extrem de scăzute şi al competiţiei din partea rivalelor susţinute de stat.
Iniţial, oficialii Wanda au refuzat să comenteze, însă mai apoi au declarat că nu a existat niciun contact cu Postbank şi nu există nicio intenţie de achiziţionare a acesteia. Oficialii Deutsche au refuzat să comenteze.
Achiziţia unei bănci de către Wanda, după o serie întreagă de achiziţii la nivel mondial, de cinematografe şi studiouri de producţie din SUA, a unui producător de iahturi italian şi a unui grup de drepturi sportive din Elveţia, ar reprezenta primul pas făcut de grup în sectorul financiar. Acesta ar reprezenta de asemenea un pas către diversificarea grupului dincolo de sectorul imobiliar. În China, Wanda este cel mai bine cunoscut pentru proiectele sale masive de dezvoltare, incluzand o serie de parcuri tematice.
Totuşi, vestea legată de posibilitatea achiziţionării de către grup de active bancare i-a luat prin surprindere pe unii din sectorul financiar.
Unii observatori notează că grupul nu are niciun fel de experienţă în această industrie, nici pe plan local, nici peste hotare.
Mişcarea survine de asemenea într-o perioadă în care autorităţile chineze încearcă să stăvilească investiţiile realizate de companiile locale peste graniţe.