Statele Unite trimit o forţă suplimentară de 200 de militari în Siria

Printre cei 200 de militari se numără instructori pentru forţele speciale, consilieri şi echipe de genişti.

„Aceşti militari cu pregătire unică se vor alătura celor 300 de membri ai forţelor speciale aflaţi deja în Siria, pentru a continua organizarea, antrenarea, echiparea şi ajutarea forţelor locale, capabile, motivate pentru a lupta împotriva ISIS“, a precizat Carter la o conferinţă organizată în Bahrain şi consacrată securităţii din Orientul Mijlociu, potrivit AP.

„Combinând capacităţile noastre cu cele ale partenerilor noştri locali, au exercitat presiuni asupra ISIS aplicând simultan presiune din toate părţile şi în toate domeniile, printr-o serie de acţiuni deliberate“, a adăugat el.

De asemenea, el a acuzat Rusia, principalul susţinător externe al preşedintelui Bashar al-Assad, că nu a făcut „decât să inflameze războiul civil şi să prelungească suferinţa poporului sirian“.

Ofensiva militară în Siria este complicată de rolul predominant jucat de combatanţii kurzi locali, care sunt cel mai eficient partener al SUA împotriva ISIS în Siria, dar care sunt văzuţi de Turcia – un aliat -cheie – drept o ameninţare teroristă.

Un înalt oficial de la Pentagon citat de AP a explicat că această suplimentare a trupelor le va oferi SUA o capacitate suplimentară de a antrena voluntarii arabi care vor să se alăture ofensivei de la Rakka, dar nu sunt bine antrenaţi sau echipaţi.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here