După cele întâmplate în ultima vreme, junele nostru edil și baron s-o lămurit ce fel de cumătru are, astfel că și-o retras ambasada de la dom vice, ba mai mult, și-o făcut și-un fel de zid chinezesc în jurul domniei sale, astfel că orice supus ce dorește a se înfățișa luminăției sale trebuie să treacă peste bariera cu interfon plantată la accesul din holul mare înspre cabinet.
Ortodoxul cu jalba apasă unu, pentru limba română, apoi se recomandă la aparat, expune pe scurt problema, secretara înregistrează și transmite pe viu grai edilului despre ce se cere dincolo de interfon. Dacă domnia sa încuviințează, ridică două dește în plan ascendent vertical și cetățeanul este admis în cabinet.
Dacă cele două dește se mișcă descendent, ortodoxul este trimis la plimbare, cam ca vice-cumătrul Hara, ce are câteva încercări de a se introduce prin băgare la cumătru mare, toate nereușite, dar șperanția moare ultima și el tot încearcă.
Inclusiv prin intermediul celor de dincolo de interfon, dar nimic, pentru că și lor le este frică, că le scade dom Mișu nota la purtare și nu au chef de transferuri pe chiciura asta care bântuie peste tot. Mai este soluția slujbelor, mai cu seamă că Mitropolia e la o sută de metri sud – vest.