Interviul a fost realizat de Antonia Dumitraș, în cadrul unui proiect de cercetare despre teatrul independet din Iași. Stanca Jabenițan, membră fondatoare a Teatrului Fix, importantă voce a societății civile ieșene, radiografiază retrospectiv istoria unuia dintre cele mai frumoase proiecte culturale ale ultimului deceniu: Teatru Fix. Ea punctează deopotrivă vârfurile acestei istorii, dar și hiatusurile ce au dus la bine cunoscutul și regretatul sfârșit (Călin Ciobotari)
Antonia Dumitraș: Care au fost motivele pentru care ați considerat oportună înființarea la Iași a Teatrului Fix?
Stanca Jabenițan: Motivele au fost multe și transpuse pe multe niveluri. Teatru FiX este un demers realizat de artiști pentru artiști. Am pornit de la nevoile pe care le-am identificat în facultate, cele de a ne profesa meseria și după ce absolvim, de a ne dezvolta ca și creatori și de a trăi din ce facem. Suntem cinci membri fondatori iar inițiativa a fost a lui Mihai Pintilei, originar din Iași. Dintre cei cinci membri, trei suntem foști colegi de clasă la actorie, artele spectacolului, clasa prof. Nicolae Cristache, Universitatea de Arte Târgu Mureș (Stanca Jabenițan, Cătălin Mîndru și Mihai Pintilei). Experiențele noastre ca și studenți în acel oraș, au fost variate și am beneficiat de un context prielnic pentru cunoașterea mai multor forme și structuri de funcționare a spațiilor independente. Așadar, un alt motiv a fost punerea în aplicare a know how-ului dobândit în anii de voluntariat și de participare activă la proiectele spațiilor independente din Mureș (în special Teatru 74 al cărui model de funcționare l-am replicat și Teatrului Scena). Un alt motiv a fost dezvoltarea unei comunități artistice active într-un oraș (Iași) care la momentul respectiv nu avea niciun spațiu independent organizat profesionist pentru artele spectacolului. Existau inițiative precum Baia Turcească, MERU și Cafeneaua Maideyi care găzduiau evenimente teatrale sau de artă contemporană și pentru o perioadă (2013-2015) oferta culturală din Iași începea să fie vie și diversă, însă nu a durat mult. Ne doream să construim texte de teatru contemporane cu autorul în sală și să oferim toate resursele financiare, tehnice și umane pentru dezvoltarea autorul dramatic, acesta fiind direcția artistică inițiată de Mihai Pintilei. Pe scurt, ne-am imaginat un context prielnic, o platformă de întâlnire pentru studenți, actori, scenografi regizori, coregrafi și autori dramatici.
Cum a primit comunitatea ieșeană apariția noului teatrului?
În primii doi ani greu, era un concept destul de nou, acesta de spațiu profesionist de teatru (blackbox) în subsolul unei clădiri din centrul orașului (Cuza Vodă 10), unde experiența la teatru cuprindea poate și o bere sau un ceai și o discuție relaxată cu echipa care a creat spectacolul. În primii ani de funcționare am invitat producții independente din țară pentru acomodarea publicului cu tipul de dramaturgie și de abordare estetică pe care voiam să o propunem. Apoi am început să producem spectacole și încet, încet locurile în sală se ocupau mult mai repede; cea mai buna dezvoltare am atins-o după trei ani, în 2015, apoi a urmat Incendiul de la Colectiv și am început să descreștem în evenimente și producții, fiind plasați într-un subsol. Țin minte că la primul casting, pentru producția Dreaming Romania (2013), au venit peste 30 de candidați, semn că începeau să funcționeze mecanismele de acomodare la piața locală, atât pentru noi ca și inițiatori, cât și pentru comunitatea artistică locală. Cafeneaua și Terasa Fix, odată ce au început să funcționeze, au susținut activitatea ONG-ului (Teatru FiX) fiind frecventate de tot mai mulți membri ai comunității (până în 2018 când am început tranziția spre HALA FiX).
La HALA FiX, povestea a fost puțin diferită, deoarece spațiul acela nu și-a atins misiunea, decât fragmentat și incomplet. Misiunea cu spațiul acela (1600mp) a fost de creare a unui centru pentru comunitatea artistică susținut de comunitatea locală, cu un program pentru cinci ani de dezvoltare a unui ecosistem de producție de spectacole, de ateliere, de evenimente de dimensiuni mari și plasarea Iașului într-un circuit internațional de spații asemănătoare ca dimensiune și misiune. Însă demersul nu a funcționat. Comunitatea artistică a fost alături de noi, chiar și câțiva antreprenori locali care ne-au susținut financiar, însă a fost insuficient pentru a acoperi cerințele birocratice și financiare de autorizare a spațiului ISU și astfel „contractul” cu publicul și comunitatea locală a fost întrerupt când am decis să oprim activitatea în HALA. Echipa FiX a intrat în burnout și din 2020 am reluat activitatea prin proiecte de dimensiuni mici care susțin spații independente din Iași (HAiSUS și Teatrul din Stejar). La momentul actual nu mai pot să ofer observații cu privire la comunitate, pentru că întâlnirile cu ea sunt rare, iar noi ne-am recompus într-o nouă formulă.
Ce categorii de public veneau la spectacolele de aici?
Nu aș putea să fac o analiză foarte detaliată asupra categoriilor de public care veneau la spectacolele și evenimentele noastre, atât pentru spațiul din Centru (Teatru FiX, Cuza vodă 10) cât și pentru cel la din Baza 3 (HALA FiX, Bucium 34), însă ce pot să spun este că există o diversitate mare în ceea ce privea vârsta (18-65 de ani) și categoriile sociale profesionale (de la elevi, studenți, la profesioniști din domeniul artelor, IT-iști, psihologi, medici, etc.)
Care ar fi, să spunem, cele cinci spectacole pe care le considerați reprezentative pentru toți anii aceștia de activitate?
S-a întâmplat într-o joi (2013) prima producție realizată pe un text semnat de Elise Wilk, în regia lui Adi Iclenzan; spectacol care s-a jucat timp de 7 ani.
Dreaming Romania (2013), spectacol premiat în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent (FNTI, 2013); creație colectivă realizată în co-regie de Mihai Pintilei și Radu Horghidan.
Lumi Posibile, text de John Mighton, traducerea Cristina Toma, regia Cristian Theodor Popescu, scenografia Velica Panduru; un spectacol de atmosferă, cu o tematică interdisciplinară și o estetică minimalistă, care a intrat greu în peisajul cultural local, însă consider eu că a fost un produs cultural important și o întâlnire formatoare pentru Teatru FiX.
Lasă-mă să OM, spectacol coregrafic realizat de Beatrice Volbea; un spectacol special care a deschis pentru FiX o direcție nouă de explorare, și anume integrarea dansului contemporan în producțiile propuse publicului ieșean.
HosteLand, un boardgame teatral conceput și regizat de Alex Iurașcu; spectacol realizat în parteneriat cu Addarta (un spațiu independent din Iași condus de Eduard Fiuciuc, spațiu care nu mai există la ora actuală); Alex propune un concept inovator cu acest spectacol, concept pe care încearcă să-l dezvoltăm anul acesta.
De-a lungul timpului, au existat grade diferite de fidelitate ale unor colaboratori ai Teatrului Fix. Evocați câteva nume despre care credeți că au contat cu adevărat în construirea unei identități teatrale a proiectului dvs.
Au existat foarte mulți oameni care au contribuit esențial la dezvoltarea și formarea echipelor din cadrul spațiilor FiX. Începând cu părinții care ne-au susținut cu toate resursele lor (uman și financiar) și continuând cu prieteni din Iași și din Târgu Mureș, angajați ai Cafenelei, voluntari, artiști, operatori culturali din Iași, antreprenori locali. Nu aș avea acum să menționez doar câteva persoane, de contat a contat realmente fiecare persoană care și-a pus energia și timpul în demersul nostru. Lista e lungă și cred că fiecare a contribuit la identitatea Teatru FiX, identitate ce cuprinde, zic eu, mai mult decât proiectele teatrale produse sau promovate.
Cât de intense și de constante erau relațiile dintre Teatru Fix și alte entități similare din România?
Intense…nu știu ce să zic… Aveam o colaborare mai strânsă într-adevăr cu câteva asociații din Cluj (Reactor, ZUG, ColectivA) și București (Replika, Vanner Collective), însă parteneriatele noastre se întindeau cam în toată țara: Timișoara (Auăleu), Sibiu (Bis Teatru), Brașov (Visssual), Târgu Mureș (3G), Galați (Social Act). În perioada 2013-2016 se crease o rețea destul de puternică de parteneriate în țară, care asigura o mobilitate necesară proiectelor independente, mobilitate realizată prin finanțări accesate în principal de la Administrația Fondului Cultural Național. Iar în contextul acesta ajungeau la noi spectacole din toată țara și, la fel, și noi reușeam să ne promovăm spectacolele în teatrele partenere. Multe dintre relațiile create în acea perioadă încă sunt active, nu mai avem cu Teatru FiX proiecte multe (aproximativ 2 pe an)… însă ne mai întâlnim în parteneriate din când în când, sau ne vedem odată la câteva luni, în cadrul Asociației Teatrelor Independente. Deocamdată cam așa e situația.
Punctual, care credeți că sunt cauzele pantei descendente pe care, din păcate, s-a înscris de la un moment dat Teatru Fix?
A fost un cumul de factori care au condus la dispariția ambelor spații FiX, însă factorii pe care urmează să-i enumăr descriu situația la nivel național: lipsa unui context legislativ în care să obținem o protecție a artiștilor independenți (Statutul Artistului), autoritățile locale neinteresate de dezvoltarea acestei comunități prin alocări de bugete foarte mici pentru finanțări nerambursabile (legea 350) sau finanțări nepredictibile pentru proiecte multianuale, instrumente de finanțare reduse și la nivel național (AFCN fiind unul din puținele mecanisme care propune predictibilitate… dacă dispare AFCN, mulți operatori culturali vor fi puși într-o dificultate foarte mare de supraviețuire), competiția pe o piață economică sălbatică (spații luate în chirie și relația cu proprietarii), taxări neadaptate la statutul de non-profit (ONG) al operatorilor culturali (UCMR -ADA, politicile de bilet stabilite de teatrele de stat și naționale, etc.), lipsa unei formări profesionale în direcția managementului spațiilor, a resurselor umane, a proiectelor etc. Sunt câțiva dintre factorii care conduc la cuvintele cheie care descriu sectorul cultural independent (acum vorbesc de cel local), și anume, precaritate, fragilitate, nesustenabilitate.
Este „independența” o cale de urmat pentru tinerii artiști sau doar o soluție provizorie de criză?
„Independența” este o decizie personală, util să fie luată în calcul cunoscând cât mai multe aspecte asupra modului acestuia de a trăi și de a profesa meseria pentru care te-ai pregătit. „Independent” nu înseamnă că nu ești angajat la stat, nu înseamnă că faci ce vrei, că nu te întreabă nimeni de nimic, dimpotrivă, în contextul economic și chiar social, termenul este cel mai bine descris prin Inter-dependență. Un alt context care se adaugă la cele anterioare este cel al sistemului de stat (teatre naționale și de stat, opera) care absoarbe sub 1% din absolvenții de universități de profil, și în aceste condiții „independența” devine un sistem alternativ care are posibilitatea de a integra tinerii artiști pe piața culturală, însă bineînțeles cu factorii îndepliniți (măcar o parte din ei) la punctul de mai sus. Independența e o stare de spirit din punctul meu de vedere… Nu știu dacă e o cale de urmat sau o soluție temporară de criză, pot doar să aduc în discuție aspecte sau skill-uri de achiziționat pentru ca decizia să fie luată asumat, să nu te arunci așa… cu capul înainte. E nevoie de pregătire profesională pentru un asemenea angajament (încă din facultate), fie că e pentru o perioadă, fie că e pentru termen lung. Independența presupune, în opinia mea, asumare constantă de roluri noi, mindset de învățare continuă, o gândire strategică și orientată spre construcție de contexte creative prielnice și multă muncă cu sine. Aplicat, recomand găsirea sau crearea de colective hibride de artiști din domenii diferite și profesioniști din domenii precum contabilitate, juridic, arhitectură, etc. Completarea punctelor care unesc, înțelegerea diferențelor, setarea direcției artistice, asumarea primelor roluri în grup și… primul proiect. Simplu și complicat.
(interviu realizat de Antonia Dumitraș)
