SPIRULINA – aliment surprinzător cu beneficii incredibile pentru sănătatea noastră

Dr. Claudio Esteve explică în cadrul unei emisiuni radio „Bio Cultura şi Sănătatea” beneficiile consumului de spirulină, o microalgă cu multe proprietăţi medicinale.

 

Spirulina, un aliment surprinzător, însă puţin cunoscut

Programul radio ”BioCultura şi Sănătatea” – găzduit de Dr. Claudio Esteve, preşedintele Asociaţiei Naturiste din Argentina şi directorii de la LARED21 Marcelo Braselli şi Fredy Fasano – a prezentat o ediţie dedicată spirulinei – beneficiile şi proprietăţile sale medicinale.

 

Dr. Esteve, expert în alimentaţie sănătoasă şi medicină naturistă, pentru a îmbunătăţi stilul de viaţă al pacienţilor utilizând elemente naturale de vindecare, a explicat importanţa spirulinei, care sunt proprietăţile şi beneficiile sale. Pe lângă aceasta, el a explicat în continuare că medicina naturistă este acceptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), astfel că este introdusă în toate ţările din lume, iar guvernele o încorporează în sistemul de sănătate împreună cu medicina tradiţională. Medicina naturistă are un scop foarte important, acela de a îmbunătăţi starea de sănătate şi, de asemenea, de prevenire a îmbolnăvirilor, a menţionat el.

 

Beneficiile Spirulinei

Spirulina este o micro-algă utilizată de-a lungul timpului ca supliment nutritiv şi pentru aportul proteic, în prezent fiind recunoscută pe plan mondial pentru beneficiile sale. Conform Dr. Esteve, spirulina este un aliment functional – serveşte ca supliment nutritiv, ca parte a regimului alimentar, şi, de asemenea, are proprietăţi medicinale: este aliment complet şi remediu natural.

 

Împreună cu susanul, Spirulina face parte din alimentele astronauţilor şi acest fapt spune multe despre cantitatea enormă de nutrienţi conţinută de această micro-algă.

 

Potrivit Dr. Esteve este alimentul cel mai complet ce există în natură în acest moment. Conţine toţi aminoacizii, conţine o mulţime de oligoelemente, minerale şi micro- minerale, vitamina A şi fier – astfel încât aceasta poate fi utilizată pentru tratarea anemiei feriprive.

 

Spirulina se găseşte în alimente dietetice, farmacii naturiste, atât sub formă de pulbere încapsulată cât şi comprimate de 500 mg. O putem adăuga în mâncare, supe, băuturi, sucuri de fructe sau ca pulbere dizolvată în apă obţinând un suc verde.

 

Una dintre cele mai importante substanţe este clorofila, care reprezintă pentru plante, exact ceea ce este pentru noi hemoglobina; clorofila are un efect antioxidant foarte important pentru organism. Spirulina conţine, de asemenea, ficocianină (un pigment albastru) – un alt antioxidant important, care stimulează sistemul imunitar.

 

Spirulina serveşte atât pentru a slăbi, cât şi pentru a câştiga în greutate

Dacă spirulina este consumată înaintea mesei, generează o senzaţie de saţietate şi calmează apetitul, putând fi utilizată pentru a pierde în greutate. În cazuri de anorexie, atunci când o consumăm cu o jumătate de oră după masă, ajută la creşterea în greutate.

 

Este unicul aliment din regnul vegetal care conţine vitamina B12. Dr. Esteve a explicat că, în urmă cu ceva timp, se credea că avea numai analogi de vitamina B12 despre care nu se cunoştea la ce ajută, dar din ultimile cercetări s-a descoperit că 20 % din acest analog de B12 este cianocobalamină – Vitamina B12 activă – şi că aceasta este într-o proporţie de un miligram la fiecare 3 grame. Sunt necesare 2 micrograme pe zi de B12; consumând 6 grame de spirulină/zi, avem astfel aportul necesar de vitamina B12 pentru o persoană ce nu consumă nici un alt aliment cu B12, a explicat renumitul medic.

 

Dr. Claudio Esteve a subliniat, de asemenea, efectul spirulinei la sportivi, şi a recomandat folosirea ei la persoane de toate vârstele, moderat, dar mai ales atunci când există o carenţă de substanţe nutritive.

 

Încercaţi să o folosiţi în forma ei naturală sau pulbere, rezultatele vor fi spectaculoase, dar atenţie: ”Nu exageraţi!”.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here