"Spectacolul cătuşelor" de la parchete, în atenţia CSM: Am primit semnale de la ambasade. În alte ţări nu există aşa ceva

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează modul în care persoanele inculpate în diverse dosare sunt scoase în cătuşe din sediile parchetelor şi urcate în dubele poliţiştilor pentru a fi duse în arest, spunând că în alte state nu există „astfel de spectacole”, scrie Mediafax.  

Membri ai CSM susţin că este nevoie de o analiză comparativă cu ceea ce se întâmplă în alte ţări, pentru a se vedea dacă şi în alte state există această practică, de scoatere a inculpaţilor cu cătuşe din sediile de parchet.

   Mai mult, ei spun că au primit semnale chiar şi din partea ambasadelor cu privire la faptul că în alte ţări nu există astfel de „spectacole”.
   
„Eu m-am preocupat şi am avut deja discuţii. Trebuie să vedem dacă poate să fie un spectacol ceea ce se întâmplă zi de zi şi trebuie să vedem dacă în alte ţări lucrurile stau aşa. După semnalale pe care le primim, inclusiv de la ambasade, nu se fac astfel de spectacole. Prin urmare, trebuie să vedem care este legislaţia, să facem un examen de legislaţie comparată şi să ne punem problema şi noi, chiar dacă putem găsi răspunsuri şi în Legea audiovizualului, dar trebuie oarecum să impunem o regulă pentru ceea ce se întâmplă zi de zi”, este de părere judecătorul Mircea Aron, membru al CSM.
   
Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii nu exclud nici varianta în care vor propune ministrului Justiţiei să reglementeze modul în care sunt scoase persoanele reţinute sau arestate din structurile Ministerului Public.
   
„Spectacolul nu îl fac procurorii. (…) Trebuie să facem un examen de legislaţie comparată, în aşa fel încât să găsim cele mai bune pârghii ca să mai estompăm fenomenul. Dacă este nevoie de un articol legislativ, o să propunem ministrului Justiţiei să facă un demers în acest sens”, susţine preşedintele CSM, judecătorul Marius Badea Tudose.
   
Există membri ai Consiliului care sunt de părere chiar că această practică a organelor judiciare încalcă practicile Consiliului Europei.
   
Discuţiile cu privire la modul în care apar în spaţiul public persoanele cu cătuşe au fost purtate inclusiv în plenul CSM, membrii instituţiei urmând să analizeze această problemă în Comisia numărul 1 a Consiliului.
   
Potrivit Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, „este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere sau arest, fără acordul acestora”.
   
Mai mulţi politicieni au reclamat, în ultima perioadă, „telejustiţia” din România.
   
Preşedintele Klaus Iohannis spunea şi el că este nevoie de o schimbare de legislaţie pentru ca la televizor să fie „mai puţin zornăit de cătuşe”.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: antena3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here