Jurnalista Sorina Matei, unul dintre oamenii din presă care au scris cel mai mult despre Sebastian Ghiţă, acuză „ipocrizia” şi „minciuna” existente în discuţia pe acest subiect. Într-o primă poziţie publică de la suspendarea lui Florian Coldea, Sorina Matei vrea să facă lumină în relaţia lui Ghiţă cu SRI.
„Adevărul este că personajul inculpat, trimis în judecată din 2002, a stat la masă cu aproape toţi decidenţii politici şi instituţionali de la preşedintele României de atunci în jos. Adevărul este că în el s-au băgat putere şi bani tocmai pentru că stătea la masă cu toată lumea”, scrie jurnalista, adăugând că Ghiţă „a fost creaţia tânără a vechii mafii securiste şi condamnate şi a fost moştenit”.
Vezi şi: S-a găsit contractul cu Bechtel. Ce prevede celebrul document pentru Autostrada Transilvania
Sorina Matei susţine că prin labirintul lui financiar al lui Ghiţă „au rulat sute de milioane de euro, dacă nu miliarde, cu majoritatea instituţiilor publice, din bani publici, cu toate instituţiile de forţă, iar totul a depăşit demult graniţele României”.
„Adevărul e că a încercat să distrugă oameni, a devalizat bugete publice, a distorsionat şi mânjit meserii şi adevărul e că omul nu are niciun fel de limite. Este singurul ins pe care l-am văzut cu ochii mei nu doar mințind la nivel de mitomanie sau amalgamând minciuni cu adevăruri parțiale, ci confecţionând la propriu, falsificând, inventând realităţi şi prezentându-le senin ca adevăruri. Da, şi asta m-a speriat. Pentru că am realizat că e de neoprit în mizerie”, scrie Sorina Matei pe Facebook.
Vezi şi: Alina Mungiu-Pippidi face afirmaţii grave: Partidul lui Nicuşor Dan, ajutat de SRI
Jurnalista mai afirmă că „în spatele acestui asalt pe care-l dă continuu asupra instituţiilor de forţă ale României – DNA şi SRI – confecţionat tipic din decupaje şi multe neadevăruri, doar din ce-i convine lui, şi doar cum îi pică lui bine, s-au încolonat toţi condamnaţii, inculpaţii, acuzaţii de corupţie, oameni care au furat şi au minţit, cei obsedaţi sau prietenii lui, dependenţi de el”.
Sorina Matei îi critică şi pe oamenii din presă, care descoperă selectiv contractele lui Ghiţă, după ani de tăcere.
Vezi şi: ULTIMUL mesaj public lansat de Florian Coldea, după DISPARIȚIA lui Ghiță
„Văd azi viteji în presă care acum vreo 4 ani efectiv se îngălbeneau când auzeau de Ghiţă. Sau, mai confortabil, se făceau că nu aud. Unii îi ciuguleau din palme, alţii nu ştiau cum să-i intre în graţii. Eu când am realizat cine e şi ce face de fapt, pentru că iniţial am mers pe buna credinţă având în vedere că mi-a fost coleg de şcoală, am plecat şi l-am înfruntat corect. Nu m-am înclinat în faţa lui. Prin 2011 şi 2012 se comporta altfel și mă respecta, prin 2013-2014 nu mă mai respecta devenind din ce în ce mai agresiv în ceea ce priveşte meseria mea, încercând să intimideze, să murdărească şi să ameninţe pe toate căile posibile, în 2015 trimitea iar mesaje de respect şi de admiraţie profesională, ca după aceea să redevină agresiv. Acesta e personajul. No limits. Eu oricum am scris tot timpul, în ultimii 4 ani, de el. A realizat până la urmă că nu poate opri asta cu nimic, indiferent ce ar face. Am înțeles încă de prin 2013 că mă consideră prima responsabilă că i-aș fi stricat imaginea pentru că am scris și spus cine este și ce face. A fost adevărat tot”, mai scrie jurnalista.