Alexa Visarion
Trăim pentru a povesti – spunea cândva Gabriel Garcia Marquez, deci, pentru a lăsa semn de suflet, de viață aici pe pământ. Existăm, pentru a dăinui într-un semn, într-un rost… Înțelepciunea populară vorbește de rod… Trebuie să sădești un pom, să înalți o casă… să zămislești rosturi pentru ca viața să fie chiar viață. Și așa, poți dărui înțelesuri unui viitor neștiut de tine; poți împrospăta cu încredere sufletele celor de lângă tine apărându-le de frica morții… Semne, semne de viață vie…
Noaptea, în ceasurile mele de veghe, seva nesomnului îmi bucură mintea, sufletul și gândul, călătorind către orizontul de plenitudine care iluminează bucurii adânci ce mă trimit spre densitatea ființei, către genuina plăcere a destăinuirii identităților creatoare de înțelegere și înțelesuri… Mă înalță, mă eliberează de toate nimicniciile programate cu tenacitate sau spontane și inconștiente din jurul meu.
Suntem liberi să înțelegem creația pe mai multe nivele, să cultivăm, să oglindim harul și noblețea, gândirea din operă și opera din gândire. Nu putem trăi decât identificându-ne cu profundă pasiune, până la capăt, cu un punct de vedere, cu un crez care ne susține și întărește un ideal de existență.
Am scris și voi scrie întotdeauna, cu sinceră admirație și onestă recunoștință despre artiștii ce ființează cu distincție prin gând și întrupare arta magică a teatrului. Am mărturisit iluminări de creație, peceți de har actoricesc, regizoral și scenografic, încercând prin cele destăinuite de mine să nu las uitării noblețea și rangul profesionalității destinale, mai ales acum când, în goana zgomotoasă a uniformizării și poleirii înzorzonate de mediocrizare, avem din ce în ce mai multe „vedete de serie”, ambalate în superficialitate de rating pentru un public din ce în ce mai abuzat de standardizare și maculare…
Teatrul lumii contemporane este cuprins de febrile epidemii de nesubstanțialitate orgolioase, ce ignoră în numele unor deziderate conjuncturale adâncimea conceptuală și exprimarea nuanțat-complexă a naturii umane prin fantezie de sens, plurală, incisivă prin expresivitate. Naștem cunoscut din cunoscut susținând cu pasiune demnă de cauze mai mari informația de peste tot în locul cunoașterii profunde și vizualul exploziv este domesticit în clișeele unor „noutăți” conservate doar de lenea imaginației. Viciem, poate surâzând detaşat, gustul publicului identificând ca existență scenică vitală – comentariul.
Doamna Sorina Bălănescu poate nu întâmplător s-a născut pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun…
Profesor universitar doctor, Domnia Sa, absolvă în 1964 Facultatea de Filologie, secţia de Limba şi literatura rusă (principal) – Limba şi literatura română (secundar) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi cu Diplomă de merit. În 1972 obține licența în Limba şi literatura engleză (principal) – Limba şi literatura română secundar) la aceeași universitate, iar în 1979 devine Doctor în Filologie al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, cu teza Simbolul în dramaturgia lui Cehov. Din 1964 (prin repartiţie ministerială), la numai 23 de ani, devine cadrul didactic al Universității ieșene, Facultatea de Litere, parcurgând toate gradele universitare, de la asistent, până la profesor titular. Din 2001, doamna Sorina Bălănescu colaborează cu Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iaşi, unde ține cursuri de Istoria teatrului universal; Introducere în tehnica cercetării ştiinţifice; Elemente de semiotică şi fenomenologie teatrală; Continuitate şi ruptură în mişcarea teatrală europeană din prima jumătate a secolului XX. Curente, tendinţe, oameni de teatru – la Şcoala doctorală. Din 2002 – conducător de doctorat în Artele Spectacolului. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Societății Internaționale de Studii Dostoievski.
A participat la numeroase congrese şi simpozioane ştiinţifice în străinătate: Praga, 1982; Moscova, 1990; Bratislava, 1993; Regensburg, 1994; programul SOCRATES – Universitatea din Konstanz, 2001; Societatea Internaţională Dostoievski: Gaming, 1995; Baden-Baden, 2001; Geneva, 2004 – unde prezintă comunicări științifice de real interes.
Primește Premiul Asociației Scriitorilor pe anul 1995, pentru ediția critică „A.P.Cehov”, Premiul pentru eseu al revistei „Convorbiri literare”, 2014, și Premiul UNITER pentru întreaga activitate în domeniul Criticii și istoriei teatrale, 2018.
Selectăm din cărțile publicate până acum: Dramaturgia cehoviană – simbol şi teatralitate, Editura Junimea, 1983; Simple propoziții. Încercări de poetică, Editura Universității „Al. I. Cuza” Iași, 1994. O viaţă în sute de roluri. Margareta Baciu, Revista „Teatrul azi” (Fundaţia „Camil Petrescu”), 2002; Peisaj ieşean cu oameni de teatru şi spectacole, Princeps, 2004; Şcoala ieşeană de teatru. Istorie şi actualitate, Editura Artes, 2005. Surâzător comediantul trecea. Miluţă Gheorghiu, Revista „Teatrul azi” (Fundaţia „Camil Petrescu”), 2005.
Trebuie menţionat faptul că Revista „Teatrul azi” şi Fundaţia „Camil Petrescu” întreţin şi cultivă cu dăruire şi înalt preofesionalism măiestria şi valoarea teatrului românesc în diversitatea sa şi a teatrului universal prin anvergura marilor viziuni regizorale, în cărţi de căpătâi ce inspiră şi dezvoltă creativitatea teatrală.
Într-unul dintre interviurile sale, Sorina Bălănescu ne spune generic că „nu poți degusta valorile altei literaturi, dacă nu ai niște repere sigure ce vin dinspre literatura maternă” … […] Generaţiei de astăzi îi lipsește cultura. Din cauză că școala nu oferă nimic, iar curentul acesta politic a dus la un soi de uniformizare a manualelor școlare de așa-zisă literatură, în detrimentul literaturii propriu-zise. „Stânjeneala” pe care o încearcă acești autori de manuale, la sugestia forurilor în drept, aceea de a renunța în manuale la literatura națională română și de a oferi mostre din literatura străină consumistă, iar din asta să ilustrezi niște concepte jalnice, fac ca absolventul de liceu, cu rare excepții, să vină în facultate cu o lipsă de cultură absolut dezarmantă.
De unde să pornească un profesor în cazul asta? Cu ce să înceapă cu un student care a trecut printr-un examen de bacalaureat de formă? Să recupereze bietul de el ceea ce nu a făcut în școală? Noi încă ne aflăm în țara formelor fără fond. Nivelul de exigență în școli, de pretenții și cultură este minim și se creează o diferență uriașă între elita elevilor de liceu, care au crescut înconjurați de cărți și case cu bibliotecă, unde părinții i-au obligat să citească de la o vârstă fragedă și casele de unde provin copii defavorizați, cu un nivel de trai sub medie, dezavantajați de la bun început, deoarece nimeni nu le-a pus în mână cărțile potrivite copilăriei și adolescenței lor.
Tinerii nu știu să își aleagă modelele, iar lipsa de cultură este crasă și devine un mare handicap. Se dorește să fim o națiune de troglodiți, să mergem în continuare pe linia asta. Nimeni nu are curaj să spună că se citește extrem de puțin, iar vinovați nu sunt nici copiii și nici părinții; vinovați sunt cei care dirijează acest proces de prostire în masă a generației de astăzi, un neam care vorbește fluent engleza, dar nu știe ortografie românească.
Eu cel puțin de trei ori pe an fac o baie de Sadoveanu. Simt nevoia să citesc și să recitesc operele mari, care oferă modele de limbă și de înțelepciune. Asta este o pornire instinctivă și mă întorc cu plăcere de fiecare dată la Vasile Voiculescu, la Sadoveanu și, dintre prozatori, la Rebreanu. Încerc să-i citesc și să-i recitesc la vârste diferite, pentru a mă convinge de talentul copleșitor al acestor scriitori mari. Fără ei nu poți accepta literatura străină.
Nu poți degusta valorile altei literaturi, dacă nu ai niște repere sigure ce vin dinspre literatura maternă, iar în multe privințe sunt concurabile. Citind cu ochii vârstei de acum, am rămas cutremurată de valorile unui roman ca Răscoala, care poate sta alături de romane mari ale literaturii ruse și nu numai. Acesta ne era recomandat în liceu ca literatură obligatorie. Acest lucru era o exagerare; nu este un roman de citit la 14 ani. Totul trebuie citit la vârsta potrivită”.
Atitudine responsabilă asumată, a unui profesor conştient de menirea sa. Cine sunt mentorii învățământului actual? Care sunt criteriile de selecție? Ce societate construim?
Sorina Bălănescu a îngrijit edițiile critice: A.P.Cehov, Opere, vol. 1-5 (Ediţie critică de traduceri); Dimitrie Cantemir şi fiul său Antioh, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”; Semnul cumpenei. Patru decenii de istorie a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”; traduce printre altele Mihail Bulgakov, Suflete moarte, dramatizare după poemul lui Gogol; V. E. Meyerhold, Despre teatru (Traducere, note şi postfaţă), Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, revista „Teatrul azi”; V. E. Meyerhold, Reconstrucția teatrului, selecția și traducerea textelor, prefață și note, Editura Cheiron și Fundația Culturală „Camil Petrescu”. Publică, de asemenea, studii introductive, eseuri, articole de istorie şi critică literară, studii şi articole de teoria şi istoria teatrului, cronici dramatice. Colaborează frecvent la Radio România – Iaşi, la T.V. R.Iaşi, TeleM (Iași) cu eseuri, interviuri, medalioane de actori.
Printre numeroasele referințe critice privind opera Sorinei Bălănescu le menționăm pe cele semnate de Nicolae Manolescu, Constantin Ciopraga, Emil Brumaru, Al.Călinescu, Sorin Titel, Ion Simuţ, Valeriu Cristea, Tia Şerbănescu, Al.Dobrescu, Grete Tartler, Ştefan Oprea, Oltiţa Cântec, Const. Paiu, Florin Faifer, Nicolae Prelipceanu, Liviu Antonesei, Vasile Rotundu, Corneliu Ştefanache, Ioan Holban, Val Condurache, Mircea Morariu, Adriana Bittel.
Premiul UNITER acordat Sorinei Bălănescu reprezintă o încununare a unei cariere academice și artistice a cărei virtuozitate se susține prin valoarea demersului analitic.
În urmă cu ceva timp, la Universitatea Națională de Artă „George Enescu”, unde coordonez de câțiva ani studii doctorale într-un climat de conlucrare, dialog şi nobilă colegialitate, am asistat împreună cu doamna Sorina Bălănescu la examenul de abilitare al lui Călin Ciobotari, critic de anvergură prin cronicile și cărțile scrise, pentru obținerea titularizării de conducător științific de doctorat la Facultatea de Teatru a acestei universități. Sorina Bălănescu, ca voce distinctă cu autoritate profesională a introdus cu modestie și subtilitate criteriile valorice necesare ale statutului de responsabilitate și conștiință necesare mediului academic și artistic. Domnia Sa, dintotdeauna, a construit relații de respectabilitate și onoare înăuntrul familiei de gânditori şi practicieni ai teatrului, dialogând profund, cu noblețea sa caracteristică, cu toate generațiile atrase de spiritualitate.
Studiile sale de sinteză oferă densitate și amplitudine, inspirație proaspătă și sănătoasă pentru definirea valorilor unui parcurs artistic răspunzător prin conștiință de menirea sa. Extinderea nuanțată a gândirii teatrale în diferite forme de mărturisire și confesiune este atributul esențial al operei sale de rezonanță conceptuală oferită generos teatrului, artiștilor și publicului deopotrivă.
Adâncă reverență, admirație și respect personalității nobiliare a Doamnei Sorina Bălănescu.
La mulți ani, sănătate și bucurii, Distinsă Prietenă a Teatrului Românesc!
