Sorin Frunzăverde, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

FOTO: DIGI 24

FOTO: DIGI 24

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde (PNL), a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, în dosarul vizând alegerile prezidenţiale din 2014, decizia Tribunalului Caraş-Severin nefiind definitivă.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Caraş-Severin l-a condamnat pe Sorin Frunzăverde pentru folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea nr.78/2000, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de patru ani, transmite corespondentul MEDIAFAX, citează Ziarul Financiar.

 

De asemenea, acestuia i-au fost interzise mai multe drepturi, iar pe perioada termenului de încercare el trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere. În acelaşi dosar, a fost condamnat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, pentru folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000, influenţarea declaraţiilor, faptă prevăzută de art.272 al.1 Cod penal, şi fals intelectual. În final, el va avea de executat trei ani şi patru luni de închisoare, fiind totodată obligat la plata unei amenzi penale de 27.000 de lei, pentru uz de fals.

 

Conform deciziei instanţei, cei doi au de achitat 4.000 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 

În iulie 2015, procurorii anticorupţie au decis trimiterea în judecată, sub control judiciar, a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, vicepreşedinte al PNL. Frunzăverde a fost acuzat de „săvârşirea infracţiunii de folosire, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

 

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, şi fostul vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni, care este acuzat de „folosire, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, influenţarea declaraţiilor (trei infracţiuni), fals intelectual şi uz de fals”.

 

Potrivit procurorilor, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie 2014, „Sorin Frunzăverde şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al CJ Caraş-Severin şi de vicepreşedinte al unui partid politic (PNL – n.r.), asupra lui Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedinte al CJ şi membru în acelaşi partid politic, pentru obţinerea unor foloase necuvenite, respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făceau parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului”.

 

„Ulterior, în zilele de 12 şi 13 noiembrie 2014, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a luat legătura cu nouă primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea şi influenţa sa de vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, să facă demersuri favorabile în direcţia respectivă. De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens, inculpatul Ghiorghioni Ionesie le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de Consiliul Judeţean către primării în anii 2015 şi 2016, respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraş Severin”, arata DNA.

 

De asemenea, în 18 noiembrie 2014, în urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care îl conducea, soldat cu rănirea uşoară a mai multor persoane, Ghiorghioni a determinat trei persoane să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului, în sensul că acestea au relatat faptul că maşina implicată în coliziune fusese condusă de către una dintre ele, arăta sursa citată.

 

„Pentru aceasta, Ghiorghioni Ionesie a uzat de mijloace de corupere, constrângere, precum şi prin folosirea autorităţii şi influenţei sale de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, preşedinte al unui composesorat şi de preşedinte al unei asociaţii de vânătoare. De asemenea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ghiorghioni a emis un act intitulat Împuternicire prin care se atesta în mod neconform realităţii faptul că în data de 18.11.2014, una din cele trei persoane a fost împuternicită să conducă autoturismul respectiv, aparţinând Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Acest act a fost depus ulterior la dosarul de daune al societăţii de asigurare”, conform DNA.

 

Dosarul a fost judecat de Tribunalul Caraş-Severin.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, în luna mai 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, faţă de Sorin Frunzăverde. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost audiat timp de patru ore, în 15 mai, la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce cu o zi înainte anchetatorii au făcut percheziţii la biroul lui Frunzăverde de la CJ şi la locuinţa acestuia din municipiul Reşiţa.

 

Percheziţiile au avut loc la doar două zile după ce procurorii DNA au verificat şi biroul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin Ionesie Gheorghioni, acesta fiind ulterior arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract. Ionesie Ghiorghioni şi-a pierdut funcţia de vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin imediat după ce a fost arestat preventiv. În acel dosar, în noiembrie 2015, Ionesie Ghiorghioni a fost condamnat la şapte ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar nepotul său, Adrian Cosmin Ghiorghioni, a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, decizia nefiind definitivă.

 

Ionesie Gheorghioni a fost deputat PDL de Caraş-Severin în perioada 2004-2008, iar timp de şase ani a fost vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, fiind unul din apropiaţii preşedintelui instituţiei, Sorin Frunzăverde. Sorin Frunzăverde a fost unul dintre liderii PD din 1993 până în anul 2012, când a ales să părăsească acest partid pentru a se înscrie în PNL.

 

Din data de 7 aprilie 2012, Frunzăverde ocup
ă funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel naţional. În iunie 2012, Sorin Frunzăverde a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin pe care o ocupă şi în prezent.

 

 

(Sursa: zf.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here