Sorana Cîrstea, mai tare ca Simona Halep: S-a calificat în turul al doilea la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, la Melbourne, în runda a doua a turneului Australian Open, după ce a dispus cu 6-2, 6-1 de rusoaica Irina Hromaceva.

Românca (78 WTA) s-a impus într-o oră și 11 minute, în prima sa confruntare cu Irina Hromaceva (92 WTA), care nu a reușit să transforme niciuna din cele șase mingi de break create.

Citește și: Halep ȘOCHEAZĂ după rușinea de la Australian Open: ‘Posibil să NU mai joc o perioadă’

Următoarea adversară a Soranei va fi Carla Suarez Navarro (Spania/N. 10) sau Jana Cepelova (Slovacia), anunță Agerpres.

Cîrstea, care anul trecut nu a participat la turneul de la Melbourne, iar în 2014 și 2015 a pierdut în runda inaugurală, și-a asigurat un cec de 80.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA.

Irina Begu s-a calificat și ea în turul al doilea, după 5-7, 6-3, 6-4 cu kazaha Iaroslava Șvedova, în timp ce Simona Halep a fost învinsă de americanca Shelby Rogers, cu 6-3, 6-1, iar Patricia Țig a fost surclasată de portoricana Monica Puig, cu 6-0, 6-1.

Marți vor evolua în primul tur celelalte două românce de pe tabloul principal de simplu, Monica Niculescu (împotriva rusoaicei Ana Blinkova) și Ana Bogdan (contra rusoaicei Elena Vesnina).

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here