Sorana Cârstea câștigă primul trofeu după cinci ani de eșecuri

Tenismena Sorana Cârstea pare să fi depăşit perioada neagră din ultimii ani, începând anul 2016 cu bine, bifând o finală şi acum un trofeu ITF, ambele în Brazilia.

 

Sorana, aflată acum pe locul 243 WTA, a câştigat turneul de la Bertioga, Brazilia, turneu ITF dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari.

 

În finală, ea a întrecut-o pe Cătălina Pella (Argentina, locul 503 WTA), cu scorul de 6-1, 6-7 (4), 6-3.

 

Fostul număr 21 WTA a întrerupt în fine o serie neagră de 5 ani de zile în care nu a cucerit niciun trofeu. În 2011, ea câştigă un alt turneu ITF, la Limoge în Franţa.

 

Sorana a fost favorita numărul 3 a acestui turneu şi ea a bifat, cu o săptămână în urmă, o altă finală, pierdută însă, tot în Brazilia, la Guaruja, tot un trofeu ITF.

 

Este al optulea turneu ITF din cariera, pe care sportiva din Târgovişte îl câştigă.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here