Sondaj Banca Românească. Aproape 50% dintre antreprenorii ieșeni se autofinanțează atunci când îşi demarează o afacere

Aproape 50% dintre antreprenori s-au autofinanțat atunci când şi-au demarat afacerea, folosind banii economisiți în perioada în care au fost angajați, conform rezultatelor sondajului iVox prezentat marți, la Iași, în cadrul conferinței regionale „Afacerile, de la A la Finanțare”. Sondajul a fost efectuat la cererea Băncii Româneşti şi derulat în perioada 28 aprilie – 15 mai 2014.

 

Doar 12,4% dintre firmele care au participat la sondaj au apelat la o finanţare de la bancă, iar 9% dintre respondenţi au beneficiat de ajutorul unui business angel, partener sau fond de investiţii, în timp ce aproape o treime dintre cei care şi-au deschis o afacere au apelat la banii părinţilor, rudelor sau prietenilor. La studiul online au participat 419 respondenţi care administrează  sau dețin firme cu cifre de afaceri de până la 500.000 euro/an.

 

Aproape trei sferturi dintre antreprenorii români chestionaţi spun că taxele şi impozitele reprezintă principalul obstacol pe care l-au întâmpinat până în prezent în derularea afacerii. Totodată, jumătate dintre ei au menţionat că birocraţia prea mare la demararea afacerii şi mediul economic dificil, care oferă puţine oportunităţi de dezvoltare, reprezintă piedici în derularea afacerii.

 

„Cei mai mulţi dintre români reclamă politica fiscală din România ca fiind o mare piedică în derularea afacerilor lor. Aceştia şi-ar dori de la autorităţi un mediu fiscal prietenos şi o reducere a birocraţiei. Finanţarea afacerilor reprezintă un punct important pe agenda antreprenorilor, iar Banca Românească vine în ajutorul lor cu produse dedicate nevoilor fiecăruia, precum credite de investiţii, linii de credit sau scrisori de garanţie bancară”, a declarat Bogdan Caraghiaur, managerul departamentului de Întreprinderi Mici.

 

Întrebaţi ce tip de finanţare ar avea nevoie de la o bancă, peste 40% dintre respondenţi au declarat că le-ar fi necesar un credit pentru investiţii, o treime au menţionat o linie de credit, iar peste un sfert au indicat că şi-ar dori un credit pentru cofinanţarea proiectelor europene.

 

Antreprenorii spun că la o finanţare bancară cel mai mult i-ar tenta o dobândă cât mai avantajoasă (70,7%), lipsa comisioanelor (66,2%) sau facilităţi suplimentare, precum o dobândă mai bună la depozite, produse mai sofisticate, asistenţă juridică (34,3%).

 

Peste o treime dintre participanţii la studiu au acumulat deja 5 ani de experienţă în business, 2 din 10 respondenţi au o experienţă de 3 până la 5 ani, în timp ce aproape 3 respondenţi din 10 sunt doar la începuturile antreprenoriatului, cu o experienţă de 1 până la 3 ani.

 

Cei mai mulți antreprenori români, respectiv peste 71%, au pornit în business din dorința de a îmbunătăți un serviciu sau bun de care s-au folosit într-un anumit moment în viață. Peste 20% au demarat o afacere în urma unei idei preluate de la părinţi, rude sau prieteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here