Luni, 21 iunie, este solstitiu de vara, practic cea mai lunga zi din an, eveniment care marcheaza debutul verii astronomice.
Solstitiul reprezinta cele doua momente ale anului cand Soarele se afla la cea mai mare sau la cea mai mica inaltime fata de Ecuator.
Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucuresti, pamantul executa atat o miscare anuala de revolutie in jurul Soarelui, cat si o miscare diurna de rotatie in jurul axei polilor terestri.
Axa polilor pastreaza o pozitie fixa in spatiu, ea fiind inclinata pe planul orbitei Pamantului cu 66 grade 33′. Datorita acestui fenomen, cele doua emisfere terestre sunt luminate de Soare inegal in decurs de un an, fapt ce genereaza la latitudinile medii inegalitatea zilelor si a noptilor, precum si succesiunea anotimpurilor.
De ce se numeste solstitiu
Denumirea de solstitiu („Soarele sta”) este data de faptul ca la data respectiva are loc schimbarea gradientului miscarii Soarelui in raport cu declinatiile acestuia. Soarele aflandu-se la culminatie pentru latitudinea medie a tarii noastre, la 67 grade 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore si 32 de minute, durata noptii fiind de numai 8 ore si 28 de minute.
Din acelasi motiv si crepusculul are durata maxima din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeste toata noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopti albe”.
Dupa momentul solstitiului de vara, durata zilei va incepe sa scada, iar a noptii sa creasca, timp de 6 luni, pana la 21 decembrie, momentul solstitiului de iarna. In emisfera sudica a Pamantului fenomenul se deruleaza in sens invers.
In vechime, solstitiul de vara era folosit pentru a calcula momentele importante privind muncile agricole. De asemenea, era o perioada foarte populara din an pentru a organiza nunti.
Totodata, in China antica, solstitiul de vara era asociat cu energiile feminine – yin. Atunci se celebra Pamantul, feminitatea, fiind o sarbatoare complementara solstitiului de iarna, asociat cu raiul, masculinitatea si energiile yang.
De asemenea, in vechea Galie se sarbatorea Eponea, zeita fertilitatii si protectoarea cailor, in timp ce in zonele populate de triburile germane, slave si celtice se aprindeau focuri uriase. Bastinasii din America de Nord aveau diverse ritualuri prin care sarbatoreau Soarele, cu dansuri si post alimentar.
Dupa raspandirea crestinismului, in Europa, multe obiceiuri pagane au fost preluate de aceasta religie. In zone din Scandinavia, solstitiul de vara a fost in continuare sarbatorit sub forma „Midsommar” sau ziua mijlocului verii.
Traditii si superstitii: o zi a absolutului, inscrisa sub semnul focului
Traditia si superstitiile privind solstitiul de vara au radacini stravechi, fiindca cea mai lunga zi (iluminata de Soare) a anului a fost considerata punct de balanta, de rascruce, de schimbare, o zi a absolutului, inscrisa sub semnul focului, care este simbolul soarelui.
Atotputernicia soarelui de la solstitiu se celebreaza, la romani, prin focurile de Sanziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Incinsi cu brauri de pelin, oamenii se rotesc in jurul focului, apoi arunca aceste brauri ca sa arda odata cu toate posibilele necazuri care ar fi sa vina. Din cele mai vechi timpuri, solstitiul de vara a constituit un mare prilej de bucurie si sarbatoare, fiind legat de momentul strangerii recoltei. La inceput, serbarea coincidea cu data solstitiului, adica 21 iunie. Mai tarziu, ceremonialul fiind considerat de catre biserica drept pagan, a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicata Sfantului Ioan Botezatorul.
In timp, Noaptea de Sanziene – cum este denumita in folclorul romanesc – a devenit o serbare populara, cu caracter traditional, ce se desfasoara diferit in functie de tara respectiva si chiar de regiunea respectiva.
Pentru tarani, aceasta zi este foarte importanta pentru prognoza vremii. In credinta populara, se crede ca, daca ploua de Sf. Ioan Botezatorul (Sanziene) sau dupa, este de rau augur deoarece urmatoarele 40 de zile va ploua neincetat, deci recolta de grau, alune de padure si salata va fi distrusa, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, in volumul „Zile si mituri. Calendarul taranului roman” (2000).
