Societatea Rompak Paşcani SRL, cel mai mare producător de drojdie din țară, reclamată la Poliție de un angajat care a fost stropit cu acid sulfuric

Compania SC Rompak Paşcani SRL, cea care produce drojdia Pakmaya, a fost reclamată la Poliţie în urmă cu câteva zile de un angajat care a fost stropit cu acid sulfuric în timpul serviciului, suferind răni grave la nivelul gâtului, feţei şi al membrelor.

 

 

Sudorul Ionel Pavel, de 35 de ani, a înaintat în urmă cu câteva zile o plângere penală împotriva firmei care produce drojdia Pakmaya, SC Rompak SRL. Bărbatul acuză că angajatorii săi nu ar fi luat măsurile necesare evitării unui astfel de accident şi îşi rezervă dreptul de a solicita daune.

 

Potrivit lui Ionel Pavel, accidentul de muncă a avut loc în noaptea de 12 spre 13 aprilie, atunci când se pregătea să intre în schimbul trei. Pavel spune că muncitorul care îşi terminase schimbul înaintea sa l-a informat că trebuie să efectueze o sudură la ţevile care transportă acid sulfuric.

 

„Am fost supărat pe moment, pentru că mi-a fost lăsat de lucru pe trasee de acid la schimbul trei. Discutasem cu o săptămână înainte ca lucrările privind sudurile pe ţevi care transportă acid să fie făcute la schimbul I, când sunt mai multe persoane“, spune Ionel Pavel citat de Adevărul.

 

El afirmă că a fost lăsat să lucreze singur la o lucrare de risc la care, spune el, ar fi trebuit atât asistat, cât şi supervizat de un superior ierahic. „Când am vrut să tai ţeava într-o zonă unde-mi permitea să fac sudura, în timpul secţionării, acidul care se afla în ţeavă a fost antrenat de pânza polizorului unghiular pe corpul meu. Imediat m-am deplasat la primul punct de apă care era la 5-6 metri, dar am constatat că nu curgea apă pe robinet. M-am deplasat pe jos în sectorul Separare, unde ştiam sigur că este apă, şi mam spălat singur cu furtunul de apă circa 45-60 de minute“, mai spune angajatul.

 

Pavel a făcut plângere penală la Poliţia din Paşcani împotriva angajatorilor săi. „Leziunile suferite sunt dintre cele mai grave, şi iremediabile din punct de vedere estetic. Am apreciat promptitudinea organelor de urmărire penală, care imediat după depunerea plângerii au demarat procedurile de anchetă“, a spus Gianina Poroşnicu, avocata angajatului de la Pakmaya.

 

Ce spun reprezentanţii companiei

Reprezentanţii SC Rompak SRL au transmis pentru Adevărul un punct de vedere în care menţionează:

„La data de 20.05.2014, când salariatul Pavel Ionel a depus plângere la Poliţia Municipiului Paşcani, procesul verbal de cercetare nu era încă avizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, avizarea acestuia având loc pe data de 21.05.2014. La date depunerii, salariatul Pavel Ionel nu cunoştea concluziile procesului verbal de cercetare a evenimentului. În procesul verbal sunt precizate cauzele producerii evenimentului şi persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale şi interne în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Apreciem că afirmaţiile din plângerea penală referitoare la cauzele producerii evenimentului şi persoana vinovată, reprezintă exclusiv punctul de vedere al salariatului Pavel Ionel, care este unul subiectiv. SC Rompak SRL are încredere deplină că în urma probelor ce se vor administra în cursul cercetării penale se vor stabili în mod obiectiv şi nepărtinitor atât cauzele producerii evenimentului, cât şi persoana vinovată.”

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here