ȘOCANT. Femeie trimisă în judecată pentru că își mușca și își bătea copilul de numai două luni

O tânără în vârstă de 22 de ani, din oraşul vasluian Murgeni, a fost trimiă în judecată pentru rele tratamente aplicate minorului, lovire sau alte violenţe. Femeia este acuzată că şi-a maltratat fetiţa de doar două luni, micuţa ajungând la spital plină de vânătăi şi muşcături.

 

Scenele cumplite de cruzime au avut loc în urmă cu doi ani, în luna martie, într-un centru maternal în care femeia era internată împreună cu fetiţa ei. După doi ani, ancheta a fost finalizată, iar procurorii au trimis-o pe mamă în judecată, arată Adevărul. 

În momentul în care s-a petrecut tragedia, mama copilului, Alexandra Popovici, era singură în salon cu fiica ei. Ea le-a spus autorităţilor că cineva ar fi intrat peste noapte şi ar fi bătut copilul fără ca ea să-şi dea seama. Ipoteza a fost respinsă din start de către reprezentanţii Protecţiei Copilului.

„Evaluarea efectuată la acel moment de către reprezentanţii instituţiei noastre a reliefat necesitatea separării copilului de familia naturală. În sentinţa civilă pronunţată în acest caz, Tribunalul a dispus decăderea mamei din exerciţiul drepturilor părinteşti, respectiv plasarea copilului într-un mediu securizant, care să permită creşterea şi dezvoltarea lui armonioasă, în cadrul familiei extinse. De la acel moment şi până în prezent, mama nu a reluat legăturile personale cu propriul copil şi nici nu a depus pe rolul instanţei competente documentaţia aferentă repunerii în drepturi“, a declarat pentru Adevărul Irina Cîmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

Femeia nu şi-a dorit bebeluşul încă de la naştere. Ea s-a întors însărcinată,  la începutul anului 2011, din Italia, fără a şti cine este tatăl. Asistenţii din cadrul Protecţiei Copilului au fost cei care au convins-o să stea o perioadă cu fata în centrul maternal, pentru a se familiariza cu statutul de părinte. Poliţiştii au demarat şi o anchetă la acea vreme şi au dispus luarea amprentelor dentare ale femeii.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here