ȘOC! Au apărut elemente noi privind ASASINAREA PRINȚESEI DIANA

Poliţia britanică examinează o serie de informaţii noi referitoare la moartea prinţesei Diana într-un accident de automobil în 1997, la Paris, inclusiv o afirmaţie potrivit căreia prinţesa a fost asasinată de un membru din forţele armate britanice. Press Association (PA) susţine că acea afirmaţie a fost făcută de foştii socri ai unui fost soldat britanic şi se baza pe o serie de informaţii despre care acesta vorbise în trecut.

 

PA şi postul de televiziune britanic Sky News au precizat că aceste noi elemente au fost furnizate Scotland Yard de către Poliţia militară regală. Sky News afirmă că acea informaţie conţine referiri la jurnalul intim al prinţesei Diana şi la SAS (Special Air Service), o unitate de elită din armata britanică.

 

Într-un comunicat, poliţia a spus că examinează o serie de informaţii care i-au parvenit recent referitoare la moartea prinţesei Diana şi a iubitului ei Dodi Al-Fayed şi că va verifica „pertinenţa lor şi credibilitatea lor”.”Nu este vorba de redeschiderea unei anchete”, a adăugat poliţia britanică, care a subliniat faptul că examinarea noilor informaţii nu face parte din „Operation Paget”, informează Mediafax.

 

„Operation Paget” a fost numele dat anchetei pe care poliţia a deschis-o pentru a investiga teoriile despre existenţa unui complot, care au devenit tot mai numeroase, în legătură cu accidentul de automobil în care a murit prinţesa Diana, inclusiv o afirmaţie potrivit căreia prinţesa a fost asasinată de un membru al forţelor armate britanice. Press Association (PA) susţine că acea afirmaţie a fost făcută de foştii socri ai unui fost soldat britanic şi se baza pe o serie de informaţii despre care acesta vorbise în trecut. Ancheta a ajuns la concluzia că toate acele teorii erau lipsite de fundament. Scotland Yard nu a dorit să ofere alte detalii, iar Ministerul Apărării din Marea Britanie a refuzat să facă orice comentariu.

 

Diana, fosta soţie a prinţului Charles, moştenitorul tronului britanic, şi iubitul ei Dodi Al-Fayed, fiul omului de afaceri egiptean Mohamed Al-Fayed, ca şi şoferul lor Henri Paul, au murit într-un accident de automobil care a avut loc pe 31 august 1997, în tuneul de sub podul Alma din Paris. Dodi Al-Fayed şi şoferul au fost declaraţi morţi la locul accidentului, în timp ce prinţesa Diana a murit mai târziu la spital.

 

Garda de corp Trevor Rees-Jones, membru al echipei însărcinate cu securitatea familiei Al-Fayed, a supravieţuit. Diana, mama prinţilor William şi Harry, s-a căsătorit cu prinţul Charles în 1981. Cei doi s-au despărţit în 1992 şi au divorţat în 1996.

 

(Sursa: rtv.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here