despre babucile kremlinistoide, pupate dorsal de marele liberal unionist Mihai Chirica
Nu cu mult timp în urmă, pe cînd Republica Moldova / Basarabia era încă moșia satrapului miliardar Vladimir Plahotniuc, trompetele primarului ex-PSD-ist Mihai Chirica anunțau, triumfal, că Iașul va avea un nou cetățean de onoare și de mare calibru rrromînesc, galactic & super-califragelistic : Monica Babuc.
Desigur, 99% dintre ieșeni au înălțat sprîncenele, a mirare, la auzul acestui nume, iar restul de 1% au avut probabil un disconfort stomacal acut. Fiindcă această Monica Limbinski de Chișinău nu e nici vreo personalitate culturală a Basarabiei, nici vreo mare campioană , nici vreo eroină a luptei anti-sovietice, ori a românismului basarabean post-sovietic. Nu. Tovarășa Monika Babuc e doar o politrukă cleioasă, de duzină, cu gura mare și tupeu porcesc.
Atunci cînd turma de consilieri locali ieșeni a uns-o cetățeancă de onoare ( în unanimitate ! ), principalul merit al neo-tovarășei Babuc era acela că fusese șefă de cabinet a stăpînului de atunci al Basarabiei, actualul inculpat și urmărit prin Interpol Plahotniuc. Care, ca orice capo di tutti i capi , și-a pus sluga feminină în diferite funcții parlamentare și guvernamentale, ca om și pîrghie de maximă încredere. În fine, mai mult pîrghie decît om, dacă vrem să fim foarte preciși & caustici.
Avînd în vedere CV-ul mîlos și duhnitor al tovarășei Babuc, care să fi fost motivul pentru care primarul mega-unionist al Iașului, plus turma de consilieri locali, au onorat un prezervativ feminin al unui miliardar mafiot basarabean ? Răspunsul e simplu, din trei litere : SIE, serviciul de spionaj romînez.
Dacă ați ridicat sprîncenele, cu neîncredere, iată și explicația : ex-premierul Victor Ponta, acuzat că e ofițer ” acoperit ” al SIE de către fostul președinte & comandant suprem Băsescu, a fost un bun amic al miliardarului Plahotniuc, împreună cu alți lideri ai PSD. Drujbă oficială, poze amicale, plus poveștile subterane aferente : mega-afaceri dubioase, șpăgi grase din bani de la buget etc.
Doar nu credeați că ex-premierul basarabean Iurie Leancă, prezervativcikul politic, masculincik & pro-european al mafiotului-șef Plahotniuc, a ajuns prin fotosinteză candidat pentru Parlamentul European al noului partid condus de Ponta, Pro Romînia. Ori că noul partid al mafiotului Plahotniuc, Pro Moldova, a fost botezat așa din întîmplare.
Aaa, poate ați uitat, sau nu știați : fostul șef al SIE, generalul Silviu Predoiu, e, de mai multă vreme, consilier oficial al președintelui partidului Pro Romînia, ex-premierul Ponta. Iar fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, a spus public despre primarul Chirica-că e ofițer ” acoperit ” SIE. Panimaiete, daa …? Sau tre’ să fac un desen explicativ, cu săgeți roșii către numele de pe foaie ?
Karoce, ca să scurtăm povestea : după ce fostul stăpîn Plahotniuc a fugit din R. Moldova, tovarășa slugă Monica Babuc a devenit sluga noului jupîn al Basarabiei ex-sovietice, președintele socialist, putinist & anti-romån Igor Dodon. Ca șefă în partidul aliat la guvernare cu putiniștii prezidențiali. Așa că, din poziția ei oficială, de vice-președintă a parlamentului, tovarășa Babuc a votat zilele trecute contra moțiunii de cenzură, prin care opoziția cerea demiterea guvernului pro-rus.
Dacă mai trebuie un desen explicativ, iată-l : o mediocră oarecare, sluga unui mafiot ( urmărit prin Interpol și declarat indezirabil de guvernul SUA ), susținătoarea unui guvern pro-putinist și anti-românesc, e considerată de primarul PNL-ist Mihai Chirica demnă de a fi cetățeană de onoare a Iașului.
Aaa, dacă nu știați : marele patriot & primar Chirica e și ditamai șef al Ligii Aleșilor Unioniști. Votat și de naivii din Romînia, și de cei din R. Moldova. Iar la ultimele alegeri europarlamentare l-a sprijinit oficial pe marele unionist de carton cu epoleți, numitul Georgică Simion. Care acum tace, ca porcu-n păpușoi, vizavi de drujba dintre primarul Chirica și sluga tricoloră a putinistului Dodon.
Daaa, știu, nu pricepem noi, prostimea fără grade pe umeri, subtilitățile patriotice ale inteligenților cu epoleți. De asta o să și zic direct, ca pe arătură : băăi, patrioții nulii, mai duceți-vă voi în locu’ ‘cela matern și umbros, cu tot cu babucele și chiricii voștri unioniști !
V-ăți fi obișnuit voi să credeți că unionismul e un hîrdău fără fund, în care încap toate mizeriile, dar are și curvăsăria patriotică, pe bani publici, o limită. Deci: tovarăși patrioți bugetari, nu ne mai puneți toate baligile tricolore în capul mesei, că nici nu știți cînd vă buhnește în față îngrășămîntul natural.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.