Situație incredibilă! Un afacerist construiește o clădire în mijlocul drumului

  • „Întâi a blocat drumul și a început să construiască. După aceea, a pus și o poartă să închidă definitiv drumul. Este incredibil ce se întâmplă”, a spus un localnic din Belcești
  • Poliția a întocmit dosar penal și a început cercetările

Oamenii sunt revoltați și spun că numai la Belcești se poate întâmpla așa ceva. Zilele trecute un întreprinzător din Iași care are afaceri în Belcești a blocat pur și simplu un drum comunal aflat chiar în centrul localității după care s-a apucat de construit. În ciuda protestelor localnicilor, după ce și-a construit o magazie chiar în mijlocul drumului comunal 2572, afaceristul s-a gândit să ridice și o poartă astfel încât să fie sigur că nu mai poate intra nimeni pe porțiunea de drum pe care tocmai a blocat-o. Revoltați, localnicii au alertat autoritățile depunând în primul rând o sesizare la Primăria Belcești. După aceea, localnicii au sesizat prefectura, iar un grup de consilieri locali a depus o plângere la postul de poliție Belcești.

„Avem o mare problemă cu acest domn Avârvarei, care crede că poate să facă ce dorește în această comună. După ce a ridicat o magazie în mijlocul drumului, a montat o poartă. Azi a montat poarta. Am sesizat și primăria, dar domnul primar Ciobăniță îl apără pe acest domn Avârvarei care a blocat drumul. Pentru noi, cei care locuim în zonă, acest drum este singura noastră legătură cu restul comunei, pe aici ajungem la drumul județean. Vă întreb și eu acum, dacă ia foc o casă, pe unde intră mașina de pompieri?”, a spus Fănel Cojocaru, un localnic, care are domiciliul în zona în care a fost blocat drumul.

Șeful postului de poliție din Belcești, Gabriel Nicorut a spus jurnaliștilor 7 Est că a început deja cercetările într-un dosar penal care privește blocarea ilegală a unui drum public.

„Da, am înregistrat un dosar în acest sens, dar mai multe detalii trebuie să luați de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție. În urma sesizării depuse de locuitori ai comunei Belcești, au început cercetări într-un dosar penal care se referă la efectuarea unor lucrări neautorizate în zona drumului public, fapte prevăzute de articolul 341 din Cod Penal”, a completat Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Iași.

Potrivit articolului 341 din Codul Penal „amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizație, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa circulației se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”

Primarul: „Este sabotaj economic la nivel național”

Legislația în vigoare prevede că un drum public poate fi blocat temporar cu avizul Poliției Rutiere și al primăriei localității pe raza căreia se află artera rutieră respectivă. S-ar părea că în acest caz este vizată blocarea definitivă a drumului, deși legislația interzice acest lucru. Oamenii cred că se intenționează blocarea definitivă a drumului deoarece construcția care a fost ridicată în mijlocul arterei rutiere este foarte solidă. Chiar și în ipoteza în care este vorba de o construcție temporară, potrivit declarației date de Constantin Ciobăniță, primarul comunei Belcești, în acest caz s-a procedat tocmai invers adică întâi s-a blocat drumul și după aceea s-au solicitat aprobări.

„Solicitarea va fi analizată în următoarea ședință a Consiliului Local, dar vă spun că nu este normal ce se întâmplă. Un om care crează locuri de muncă vrea să construiscă ceva. Cei care reclamă nici măcar nu merită să respire aerul din Belcești. Aici este sabotaj economic la nivel național”, a spus Constantin Ciobăniță.

Constantin Avârvarei, afaceristul acuzat că a blocat ilegal drumul, deține în comuna Belcești mai multe magazine alimentare și pentru materiale de construcții. Contactat telefonic de jurnaliștii 7 Est, Avârvarei a spus că a blocat drumul doar temporar pentru a demola o clădire pe care o deține în preajmă, intenționând astfel să protejeze zona.

„Eu am vorbit cu oamenii care locuiesc în zonă și au fost de acord. Intenționez să demolez o construcție și nu vreau să aibă loc un accident să pățească ceva cineva care ar trece pe drum în momentul respectiv. Asta numai dacă se poate, dar văd că mi se pun piedici. Dacă nu se poate, atunci invit statul român să aibă grijă de cei 10 angajați ai mei și eu renunț”, a spus Constantin Avârvarei.

C

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here