Iulia Țibulcă, consilier juridic la Spitalul de Neurochirurgie Nicolaie Oblu Iași, a primit undă verde din partea judecătorilor pentru demararea executării silite împotriva conducerii unității medicale, care, anterior, hotărîse să o concedieze din cauza producerii unui prejudiciu uriaș de aproape 1,2 milioane de lei. Judecătoria Iași a admis în totalitate solicitările lui Țibulcă și a obligat spitalul să o repună pe aceasta în funcția de jurist și să-i plătească salariile indexate, majorate și reactualizate, cu toate drepturile de care ar fi beneficiat începind cu data desfacerii contractului de muncă, și pînă la reintegrarea efectivă. Femeia a fost dată afară din postul de jurist al unitații spitalicești în urma unui control al Curții de Conturi Iași, după ce a fost acuzată că nu ar fi făcut demersurile legale în vederea recuperării, de către instituție, a sumei de 85.692 lei, achitaținecuvenit unui doctor, dar și pentru alte despăgubiri. Anterior, într-o acțiune în răspundere patrimonială, șefii instituției au acuzat-o pe Țibulcă că, în calitate de jurist, ar fi refuzat să pună în executare mai multe decizii și sentințe, în care spitalul se constituise partea civilă ca urmare a acordării asistenței medicale victimelor unor accidente rutiere ori agresiuni. În toată această poveste, marele pierzător este însăși spitalul care trebuie să-i achite despăgubiri juristei, și care, în final, și-a luat adio de la banii nerecuperați în ultimii ani, din dosarele penale.
Lovitură grea în justiție pentru conducerea Spitalului de Neurochirurgie Nicolaie Oblu, condus de managerul Lucian Eva.
Soția cunoscutului comisar anticorupție DGA Iași, Cătălin Țibulcă, e vorba de Iulia Țibulcă, revine pe cai mari în fotoliul de consilier juridical unității medicale, post din care fusese concediată anterior, și primește toate sporurile, majorările și drepturile salariale pe întreaga perioadă în care a fost înlăturată din funcție. Magistrații Judecătoriei Iași i-au admis recent toate pretențiile Iuliei Țibulcă și au obligat spitalul la plata unor despăgubiri reprezentînd retribuțiile salariale începînd cu data desfacerii contractului de muncă, și pînă la reintegrarea efectivă, plus cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 de lei. De asemenea, instanța a admis cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătorești Andreea Darie și Cristian Lupu-Nicolaiță, și au încuviințat executarea silită a Spitalului Clinic de Urgențe ,,Prof.Dr. N. Oblu,,.
Nereguli descoperite în urma unui control inițiat de Curtea de Conturi
Deși, la un moment dat, instituțiile de control au descoperit mai multe nereguli în activitatea Iuliei Țibulcă, soția ofițerului DGA Iași, Cătălin Țibulcă, la final, aceasta a ratractat totul și a obținut cîștig de cauză reușind să îngenunchezeconducerea spitalului. Totul a început cu o acțiune în justiție inițiată de șefii Neuro, care au acuzat-o pe Țibulcă de faptul că, în calitate de jurist, nu a ar fi pus în executare mai multe decizii și sentințe referitoare de primirea unor despăgubiri civile. Banii reprezintă sumele nerecuperate de spital, în mai multe dosare penale, în care unitatea s-a constituit parte civilă. Concret, persoanele care sunt victime ale unor agresiuni fizice sau a unor accidente rutiere ajung în final și la Spitalul Neuro pentru a primi îngrjiri medicale. Ulterior, anchetatorii îi trimit în judecată pe autorii agresiunilor sau accidentelor rutiere iar în sentința de condamnare, cei vinovați sunt obligați să achite și cheltuielile de spitalizare către instituția medicală. Pe parcurs, o copie după fiecare sentință ajunge și la spital iar aceasta trebuie pusă în executare. La un moment dat, într-un raport, controlorii susțin că jurista ,,ar fi omis ori nu a pus în executare niciuna dintre deciziile care i-au trecut prin mîini,,. Mai precis, pentru fiecare sentință judecătorească prin care spitalul era îndreptățit să-și recupereze banii, Țibulcă trebuia să apeleze la un executor judecătoresc ca să o pună în aplicare, dar nu ar fi fost făcut niciun demers în acest sens. Pasivitatea de care a dat dovadă jurista ar ieșit la iveală ca urmare a constatărilor făcute de Curtea de Conturi Iași care a verificat activitatea instituției medicale. După constatările inspectorilor, Iuliei Țibulcă i s-au cerut explicații. Nu a durat mult, și, în urma unei anchete interne, ea a fost cercetată disciplinar și ulterior i s-a desfăcut contractul de muncă. Din păcate însă, foarte multe dintre sumele de bani care puteau să fie încasate de spital, ca și despăgubiri civile, s-au prescris cu timpul, pe motiv că nu ar fi fost inițiat nici un demers legal timp de 3 ani.
„Demersul juridic împotriva mea, total lipsit de susținere legală”
În replică, nemulțumită de decizia șefilor săi, Iulia Țibulcă a contestat totul în justiție și a susținut că îndepărtarea sa din funcție nu a avut nici o bază legală. Mai mult, jurista de la Neuro a arătat că toate demersurile sale făcute la adresa conducerii (n.r.- managerului Lucian Eva) sunt bazate pe dovezi concludente și pertinente.
Între timp, jurista a revenit la vechiul loc locul de muncă de la Spitalul Neuro, după ce o sentință executorie a Tribunalului Iași i-a transformat concedierea dispusă de unitatea medicală , în sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10 la sută, pe trei luni. Ca urmare a încuviințării executării silite, spitalul este obligat acum să-i achite femeii o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începînd cu data desfacerii contractului individual de muncă, și pînă la data reintegrării efective, din care se vor scădea drepturile salariale aferente sancțiunii aplicate de instanța de judecată.
Bianca CRISTEA
daca toata lumea care e implicata in nereguli stabilite de curtea de conturi ar fi data afara,ar fi foarte putini bugetari in functie,dar aceste nereguli in general nu sunt incalcari ale legii(doar un tribunal poate hotari)ele sunt practic interpretari ale functionarilor de la curtea de conturi,de cele mai multe ori fara temei legal serios,de altfel „prejudiciile”stabilite de curte nu se recupereaza nici in procent de 10%!!!