Sirenele vor fi activate pentru 2 minute, mâine, la Iași. Exercițiu de alarmare a populației în caz de dezastru

Exercițiu de alarmare publică la Iași. Miercuri de la ora 12.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență va pune în funcțiune cele 15 sirene electronice montate în oraș. Timp de aproape 2 minute, acestea vor transmite un mesaj către populație.

 

ISU vrea să testeze astfel sistemul de alarmare al municipiului, în caz de dezastre. Conducerea Inspectoratului precizează că exercițiul este unul obișnuit și că are loc la fiecare 3 ani. Reprezentanții ISU recomandă cetăţenilor să nu intre în panică, să-şi continue activităţile normale şi să cunoască regulile de comportare în situaţii de urgenţă, în funcţie de riscurile  zonei în care locuiesc, mai exact cutremur, incendii sau alunecări de teren.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here