Cãlin Ciobotari
Încep prin a observa că există mai multe (sub)spectacole în montarea de la Dead Centre, Dublin, Prima piesă a lui Cehov, cu un duet regizoral semnat de Ben Kid și Bush Moukarzel, prezentată în cea de-a doua zi a Festivalului Național de Teatru, 2018.
Unul e pentru oamenii de teatru, conținând o privire de deasupra, ironică, și analizând, dintr-o perspectivă a regizorului-comentator, cum se mai face astăzi teatru: actori care uită textul, actriță însărcinată, atitudini față de textul clasic, șabloane regizorale, decoruri realist-naturaliste. E ca și cum i-ai vedea pe Jurubiță și pe ceilalți „actori” din Visul shakespearean aduși în prezent și expuși într-o vitrină despre amintiri ale …prezentului. E o etapă a comicului deplin, orchestrată de regizorul-la-vedere, Bush Moukarzel care, de altfel, deschide amfitrionic spectacolul.
Un alt spectacol este despre Cehov, despre gândirea lui teatrală, despre marile teme ce i-au traversat epoca și opera, dar și despre modul în care Cehov ne poate astăzi inspira. Noul scenariu, altoit pe atât de uzatele replici originale, ne mai dă o temă de gândire: cum ar fi scris Cehov dacă ar fi trăit azi? Și nu e vorba despre stilistică, ci despre ce anume ar fi găsit relevant spre a fi transpus într-o piesă de teatru. Ar fi scris despre cancer, despre consumism, despre noile metode prin care băncile de astăzi ne conduc viețile? E o etapă în care comicul începe să se retragă. Râsul în hohote e înlocuit acum de zâmbet.
Un al treilea spectacol se adresează frontal, cu brutalitatea vederii urmelor de cancer pe sânul unei actrițe, omului contemporan. Platonov, acest nobody rătăcind aiurea prin istorie, este acum personajul-ecou al fiecăruia dintre spectatori. De altfel, personajul central din prima piesă a lui Cehov ajunge pe scenă abia după jumătatea spectacolului; el se ridică din public, pleacă dintre noi, e unul „de-ai noștri”, de aici, din realitatea indiscutabilă a scaunului învecinat. La Cehov, în final, Platonov moare. În montarea lui Ben Kid și Bush Moukarzel, lucrurile stau altfel: singurul cuvânt pe care îl rostește personajul, adresându-ni-se explicit, este „Hello”. E un cuvânt al întâlnirii, nu al despărțirii, formulă de început, nicidecum de sfârșit, dram de speranță că omul își va supraviețui cumva, că va ieși nevătămat din ruleta rusească la care îl invită, clipă de clipă, viața. E o etapă a tonurilor grave, un timp al seriozității, un timp al masivei bile ce sparge decorul teatral.
În fine, un al patrulea spectacol este dat de amplul experiment senzorial pe care îl propun Kid și Moukarzel. Fiecare spectator este dotat cu o pereche de căști (foarte performante!) prin care se conectează la o bogată și sugestivă ofertă de sunete, tonalități și nuanțe vocale, menite a crea distanțe și apropieri, imersiuni în trecut, dar și urcări spre suprafețele prezentului. E aici și tema „vocii din minte” care ne vorbește, însoțindu-ne pretutindeni, spațiu privat, soluție ce propune spectatorului nu doar să observe scena, ci să se observe și pe sine. Teatrul nu mai este doar despre teatru, ci și despre noi în teatru. Privirea, reflectată de scenă ca de o oglindă, se întoarce asupra celui ce privește. Nu puține sunt secvențele în care actorii încetează să vorbească; replicile lor sunt acum rostite din off, însă asumate ca fiind ale lor. Iluzia și farmecul ei… E o etapă în care tu și numai tu decizi dacă ceea ce ți se întâmplă pe parcursul acestui experiment de percepție este comic sau nu.
Tocmai alternanța aceasta de comic și grav a constituit, cred, doza de cehovianism necesară unui spectacol care se revendică din Cehov. Ea dă satisfacție acelei îndelungi dispute despre caracterul comic sau dramatic al pieselor sale, dispută pe care, nu fără o anume malițiozitate, Cehov însuși a întreținut-o mult timp. Foarte inteligent construit, Prima piesă a lui Cehov are de toate pentru toți. E, deopotrivă, o introducere în Cehov și o despărțire de Cehov, o poveste despre teatru și, în același timp, despre viață, o relatare despre ieri și o documentare neliniștitoare despre azi…
Dead Centre Dublin, Irlanda, Prima piesă a lui Cehov. Text de Ben Kid, Bush Moukarzel și Anton Cehov. Regia: Ben Kid și Bush Moukarzel. Decorul: Andrew Clancy. Efecte și design de scenă: Grace O’Hara. Costumele: Saileog O’Halloran. Lumini: Stephen Dodd. Sunetul: Jimmy Eadie, Kevin Gleeson. Coregrafia: Liv O’Donoghue. Distribuția: Liam Carney, Alexandra Conlon, Andrew Bennett, Tara Egan-Langley, Clara Simpson, Dylan Tighe. Spectacolul vizionat în cadrul Festivalului Național de Teatru, 20 octombrie, 2018.
