Simona Halep, sportiva lunii februarie în ancheta Sky Sports

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a fost desemnată sportiva lunii februarie de participanţii la o anchetă iniţiată de postul Sky Sports, românca fiind preferată de 88 la sută dintre cei care au votat pe site-ul televiziunii britanice.


Simona Halep le-a devansat în această anchetă pe Charlotte Edwards (cricket), Katerina Johnson-Thompson (heptatlon), Lydia Ko (golf), Samantha Murray (pentatlon modern) şi Lizzy Yarnold (skeleton).

Halep, câştigătoare a ultimei ediţii a turneului Premier 5 de la Dubai, a fost desemnată şi jucătoarea de tenis a lunii februarie, într-o anchetă desfăşurată pe site-ul oficial al WTA. Ea a obţinut 73 la sută din voturi, iar celelalte două nominalizate, Lucie Safarova şi Andrea Petkovic, au obţinut 15 la sută, respectiv 12 la sută din voturi.

 

Totodată, Simona Halep a câştigat şi ancheta pentru lovitura lunii februarie. Un punct câştigat de româncă în meciul cu sportiva cehă Daniel Hantuchova, în cadrul turneului de la Dubai, a fost votat de 47 la sută dintre fani. Halep a fost urmată în acest clasament de poloneza Agnieszka Radwanska, 42 la sută, de rusoaica Ekaterina Makarova, cu 5 la sută, şi Alize Cornet, 4 la sută.

 

La 21 februarie, Simona Halep a câştigat al zecelea trofeu din carieră, al doilea de categorie Premier 5, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 7-6 (4), pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17, în finala turneului de la Dubai.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here