Simona Halep și Sorana Cîrstea pot fi adversare în turneul de la Stuttgart

După victoria extraordinară din Fed Cup, cu Serbia, Sorana Cîrstea și Simona Halep au plecat la Stuttgart, unde vor participa la turneul din această săptămână. Competiția dotată cu premii totale în valoare de 710 000 de dolari va fi transmisă în direct de marți, de la ora 13:30, pe Digi Sport 3, și până duminică, atunci când se va disputa finala.
 
 

Simona Halep a fost numită favorită numărul 2, fiind depășită doar de Agnieszka Radwanska. Pe tablou se mai află și alte nume importante, precum Jelena Jankovic (cotată cu a 5-a șansă) și Maria Sharapova (favorită 6), câștigătoarea ultimelor două ediții. 

În primul tur, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Julia Goerges(Germania), în timp ce Simona Halep are un tur liber, iar apoi va înfrunta câștigătoarea duelului dintre Svetlana Kuznetsova și o jucătoare venită din calificări, scrie digisport.ro.

În cazul în care Simona va câștiga acel meci, iar Sorana va obține două victorii, cele mai bune jucătoare din România se vor întâlni în faza sferturilor de finală. 

Misiunea lui Cîrstea este mai dificilă, nu doar pentru că are nevoie de două succese, ci și prin prisma adversarelor. Prima va fi Goerges, câștigătoare a competiției în 2011 și cu un joc solid în fața propriilor suporteri, iar apoi, în cazul unei calificări, Sorana va juca împotriva Dominikăi Cibulkova, finalista de la Australian Open, sau a Sabinei Lisicki.

 

 

 

 

(Sursa: digisport.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here