Simona Halep şi-a aflat adversara din turneul de la St. Petersburg

Monica Niculescu a fost întrecută de croata Ana Konjuh cu 1-6, 6-3, 6-2, marți, în runda inaugurală a turneului WTA de la Sankt Petersburg (Rusia), dotat cu premii totale de 710.900 dolari.

Konjuh (19 ani, 39 WTA) s-a impus după exact două ore de joc în fața româncei, care este cu zece ani mai în vârstă decât ea și mai bine clasată în ierarhia mondială (34 WTA). Monica a început excelent meciul și a câștigat primul set în 30 de minute, cu un sec 6-1. Niculescu a început bine și setul al doilea, cu break, dar apoi jocul său s-a rupt și Konjuh a luat patru ghemuri la rând, câștigând setul cu 6-3. În decisiv, tânăra croată a dominat jocul a condus cu 2-0, 3-1, 3-2 și a încheiat cu 6-2.

Konjuh (6 ași, 8 duble greșeli) a mai învins-o pe Niculescu în 2015, în finala turneului WTA de la Nottingham, cu 1-6, 6-4, 6-2. În optimile turneului de la Sankt Petersburg, Konjuh o va întâlni, în premieră, pe Simona Halep (4 WTA), principala favorită a turneului. Niculescu va continua la dublu, alături de Irina Begu, care a fost învinsă și ea marți, la simplu, de Andrea Petkovic (Germania), cu 6-1, 7-5. Niculescu și Begu vor juca în primul tur la dublu contra perechii Lenka Kuncikova (Cehia)/Elise Mertens (Belgia). Româncele o vor putea reîntâlni pe Mertens și în meciul de Fed Cup de la București, din perioada 11-12 februarie, din primul tur al Grupei Mondiale II, conform Agerpres. Niculescu va primi pentru evoluția de la simplu 6.925 dolari și un punct WTA.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here