Simona Halep, în sferturile turneului de la Cincinnati

Simona Halep continuă seria victoriilor din circuitul WTA: românca a ajuns la 12 succese consecutive, după ce a învins-o în optimile de finală ale turneului de la Cincinnati pe Daria Gavrilova (47) fără drept de apel.

 

Românca de 24 de ani de pe locul 4 WTA s-a impus în numai 53 de minute, după o evoluţie entuziasmantă, pierzând doar trei game-uri. 6-1, 6-2 a fost scorul, în favoarea favoritei 3 la câştigarea competiţiei.

 

Halep şi-a surclasat adversara în meciul de pe arena centrală a complexului de la Cincinnati. Românca a făcut ravagii cu reverul în primul set şi cu lovitura de dreapta în cel de-al doilea, a fot agresivă şi a controlat fără probleme partida.

 

Primul set a fost unul fără istoric. Cu break-uri la 1-0 şi 3-0 şi doar cu un ghem pierdut, Halep a câştigat cu 6-1, după 26 de minute.

 

Depăşită la toate capitolele, Gavrilova a încerca să înalţe mai mult mingea în al doilea set. Ea a profitat şi de o relaxare a Simonei Halep şi a echilibrat disputa la începutul setului. A condus cu 1-0, apoi a reuşit primul ei break – un rebreak – la 2-1 pentru Halep. Românca şi-a regăsit imediat cadenţa şi nu a mai cedat niciun ghem, punând capăt partidei după 6-2 şi după 54 de minute,

 

Cele două jucătoare s-au întâlnit ultima dată, luna trecută, în turul al doilea al turneului de la Montreal, când Halep a câştigat cu 6-2, 6-3. Anterior, ele au jucat de două ori, obţinând o victorie fiecare.

 

În faza următoare, Halep va juca împotriva învingătoarei dintre poloneza Agnieszka Radwanska, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5 şi britanica Johanna Konta, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 10.

 

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 58.390 de dolari şi cu 190 de puncte WTA.

 

La ediţia precedentă a turneului de la Cincinnati, Halep a jucat finala, pierdută în faţa Serenei Williams, care nu participă la competiţia din acest an.

 

(Sursa: digisport.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here