Simona Halep, în fața MAREI FINALE de la Indian Wells: „Mă simt pregătită”

Simona Halep are în faţă unul dintre cele mai importante meciuri din carieră – finala de la Indian Wells, unde o va întâlni pe campioana din 2010, Jelena Jankovic.

 

Patru meciuri are la activ Halep împotriva jucătoarei din Serbia, lider mondial în 2008. De fiecare dată, câşigătoarea s-a stabilit în set decisiv, iar Halep s-a impus în ultimele trei dispute. Dacă în acest an românca şi-a trecut în cont trofeele de la Dubai şi Shenzhen, Jankovic, revenită după o accidentare, nu a reuşit să treacă de turul secund până la Indian Wells.

 

Simona Halep: „Mă simt pregătită să joc împotriva ei, ştiu că trebuie să alerg mult şi să lovesc mai puternic mingile. Este o jucătoare foarte bună, a fost numărul 1 mondial şi are multă experienţă, dar va fi o altă zi, un alt meci aşa că mă concentrez foarte mult pe acel meci şi vreau doar să-l câştig”.

 

Jelena Jankovic: „Am pierdut în ultimele meciuri cu ea în trei seturi, a fost de necrezut. Poate în cele din urmă voi reuşi, ea nu a mai jucat finale aici, iar eu am această experienţă prin faptul că am câştigat în 2010 şi poate voi reuşi cuceresc trofeul pentru a doua oară”.

 

30 de ani are Jankovic şi ocupă locul 21 WTA. Viitoarea adversară a Simonei Halep a câştigat 13 titluri de-a lungul carierei.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here