SILVIU LUNG, fostul mare portar al naționalei României, în stare gravă, în urma unui accident rutier

Foto: Agerpres

Foto: Agerpres

Fostul mare portar al echipei naţionale a României, este în stare gravă după un accident rutier. Silviu Lung a fost transportat la spital, dar o persoană implicată în accident a murit.

 

Accidentul în care au fost implicate două autoturisme, un Mercedes şi un Renault, s-a produs în urmă cu puţin timp pe drumul dintre Calafat şi Craiova, aflat în lucru, pe raza localităţii doljene Radovan.

 

Accidentul s-a produs în apropierea Craiovei. Fostul portar al naționalei se afla la volanul mașinii personale, care s-a lovit de un alt automobil, al cărui șofer a decedat pe loc. Un alt pasager din a doua mașină, o persoană de sex feminin, a fost transportat la spital.

 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj au comunicat că una dintre persoanele aflate în Renault a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite.

Şoferul autoturismului Mercedes, cu numărul de înmatriculare DJ-89-SYL, este Silviu Lung, fostul portar al Universităţii Craiova, în prezent antrenor cu portarii la CSU Craiova.

 

Zona în care s-a produs accidentul nu este cunoscută drept una periculoasă, dar la momentul impactului era ceață foarte densă.

 

În prezent poliţiştii se află la faţa locului pentru a stabili condiţiile în care s-a produs accidentul de circulaţie.

 

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here