Shakira face apel la elita de la Davos să ajute copiii nevoiași

Cântăreața Shakira le-a cerut liderilor politici și din domeniul afacerilor să susțină eforturile de a hrăni, educa și de a asigura îngrijire medicală pentru copiii săraci, în cadrul ceremoniei de deschidere a Forumului economic mondial de la Davos de luni, relatează Reuters. „Copiii de astăzi vor conduce afacerile de mâine. Capacitatea lor de a contribui va da formă societăților de mâine, va rezolva problemele zilei de mâine”, a spus vedeta columbiană într-un discurs plin de pasiune. Shakira este ambasador al bunăvoinței din partea UNICEF și s-a dedicat problemelor legate de dezvoltarea timpurie a copiilor.

Shakira, care a primit Premiul de cristal la Davos pentru activitatea ei umanitară, este fondatoarea fundației Pies Descalzos, care încearcă să asigure copiilor nevoiași din Columbia acces la o educație de înaltă calitate. „În această sală se află unele dintre cele mai puternice persoane din lume și sunt convinsă că știți ce înseamnă să anticipați acest moment de cotitură”, a adăugat ea, conform Agerpres. „Trebuie să folosim inteligența și strategiile din afaceri, capacitățile, resursele umane și talentele din companiile dumneavoastră pentru a face bine și a rezolva probleme sociale”, a subliniat cântăreața. Forumul economic mondial le-a mai acordat premii violonistei Anne-Sophie Mutter, care conduce o fundație ce le asigură burse tinerilor muzicieni, și actorului Forest Whitaker, care s-a remarcat ca un militant pentru pace, concentrându-și eforturile asupra ajutorării tinerilor pentru ca aceștia să devină lideri și antreprenori în comunități afectate de violență și sărăcie.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here