Antonia Mihăilescu
Ce poate fi mai plăcut decât să analizezi tipurile de oameni care vin la teatru, în special la Shakespeare, în special la Botond Nagy, atunci când stai pe una din canapelele roșii din holul Teatrului Național ,,Lucian Blaga” Cluj. Primul lucru care iese în evidență este multitudinea de tineri, în special femei la 20-30 de ani, însoțite de cele mai multe ori de prietene, rar de câte un băiat. Apoi se poate observa ponderea considerabilă, iată, în mod opus observației anterioare, de bărbați 60+ adunați în grupuri. La fel, familiile și cuplurile sunt cele care predomină atunci când vorbim de a veni însoțit/ singur la teatru. Mă voi îndepărta subtil de subiectul ,,clase sociale” , căci aceasta nu are sau nu ar trebui să aibă niciun fel de relevanță atunci când vorbim despre cultură, în special despre teatru.
De notat este, în schimb, bucuria oamenilor atunci când pășesc în teatru. Rareori mi s-a întâmplat ca într-o mulțime atât de numeroasă să nu zăresc nicio față stresată.
În regulă, și acum haideți să urcăm! Recomandare sinceră pentru atunci când intrați în sală: aveți grijă pe unde călcați, mai ales cei care au locuri în față.
Încă de la primele sunete din sală – atât cuvintele, cât și atmosfera muzicală – putem presupune că urmează să vedem lirismul contemporan al lui Shakespeare. Cortina se deschide, iar spectatorii sunt primiți vizual & energetic în atmosfera aparent, de subliniat aparent, roz a lumii din fața lor. În mod cert vorbim despre o lume a spectacolului creată de Botond Nagy (gândul la fenomenul Barbie e aproape imposibil de evitat, ca atare elemente care fac trimitere directă apar pe parcursul spectacolului). Însă îl avem pe Shakespeare înmuiat în universul Barbie, un Shakespeare scos fin zona de confort? Universul Barbie e o aparență care ascunde alte și alte mesaje? Este acest roz un simbol al feminității sau e doar o pojghiță care va cădea pe măsură ce spectacolul înaintează?
Scenografia își dozează în mod corect elementele feminine care lasă loc masculinității să-și facă simțită subtil prezența. Astfel avem în față un spațiu care inspiră la feminin, însă lasă loc ambelor tipuri de energii să se manifeste în armonie. Întâlnirea și îmbinarea acestor energii construiesc un spațiu & atmosferă a libertății ludice, unde totul poate fi posibil sub un voal roz. ,,Rozul” (care se și fixează în ochiul spectatorului) devine simbolul puterii, lepădându-se de vechea fragilitate cu care era deseori asociat.
Un element bine plasat, chiar în mijlocul scenei, spre spate, și care are și darul de a stârni o ușoară discrepanță – ușoară, căci sfera pastel nu este părăsită – este chiar alcătuit din cele două nuci de cocos albastre. Astfel, într-o mare de roz pudic, cele două nuci își măresc volumul pe parcursul spectacolului, fiind gata să explodeze în orice secundă. Fiecare corp care intră în decor (și automat se combină cu atmosfera) capătă valențe estetice net superioare obișnuitului. Așadar, avem dovada că spațiul, decorul, muzica și atmosfera influențează mintea și viziunea privitorului. Ajungem la o răscruce unde ne întâlnim cu partea în fiecare element constituent (decor, muzica, lumini, actor, etc) ce transmite propriul mesaj, obținând astfel un spectacol plin de mesaje, însă care poate fi copleșitor pentru spectator, oferind o doză mică și variată de informații, și calea prin care toate elementele enumerate anterior se unesc (ca în cazul de față) și formează un întreg.
Atmosfera spectacolului e cea care dictează energiile sălii, spectatorii și actorii provenind acum din aceeași lume. Acestea sunt datorate unei capacități impresionante posedată de regizorul Botond Nagy de a turna muzica potrivită în spațiul și cu oamenii potriviți.
Astfel, poți să te adâncești în scaun și să asculți vocea Ancăi Hanu & trap & disco & orice ți-ai putea imagina că poate cânta într-un paradis pe care tristețea a călcat. Prezența continuă a universului sonor mențin tensiune și coordonează emoțiile publicului cu mare ușurință. E o tehnică de apreciat, căci simțurile spectatorului sunt continuu stimulate și astfel mintea e mai greu de distras. Muzica este elementul care reflectă interioritatea celui care o alege și, în acest caz, muzica este cea care reflectă sufletul spectacolului care învie atunci când este jucat.
Luminile calde devin o altă metodă de a primi privitorul în lumea lui Shakespeare și Botond. Galbenul, albul blând, roșul, portocaliul și multe alte culori atrag atenția și îmbrățișează cald privirea. Textul lui Shakespeare și viziunea lui Botond Nagy promovează personajul sol, mesager, jucat de Diana Buluga. Intrat în scenă cu masca unui personaj episodic, Viola devine unul dintre rolurile principale care dă peste cap evenimentele dramatice. Astfel, putem observa cum solul se ajută de mesaj (în mod involuntar în acest caz) tocmai pentru a-și pune amprenta pe desfășurarea acțiunii. Pe de altă parte, putem observa cum fiecare personaj este mesagerul propriilor sentimente, corpul devenind solul sufletului.
,,A douăsprezecea noapte sau Cum doriți” de Cluj e un spectacol care o să-ți umple mintea de Zen & Putere & Bună Dispoziție, exact ca atunci când faci o baie cu multă spumă și iei pijamalele curate de sâmbătă seară.
Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj – A DOUĂSPREZECEA NOAPTE sau CUM DORIȚI, adaptare după W. Shakespeare de Botond Nagy, după traducerea semnată de Mihnea Gheorghiu și traducerea semnată de Violeta Popa și George Volceanov. Regia: Botond Nagy. Scenografia: Andreea Săndulescu. Muzică originală și sound design: Claudiu Urse. Coregrafia: Andrea Gavriliu. Lighting & video design: Cristian Niculescu. Dramaturgia: Ştefana Pop-Curşeu. Asistent regie: Diana Mihalașcu. Distribuţia: Orsino, ducele Iliriei: Mihai-Florian Nițu; Viola, îndrăgostită de duce: Diana Buluga; Sebastian, fratele Violei: Cosmin Stănilă; Antonio, căpitan de navă, prieten cu Sebastian: Ruslan Bârlea; Olivia, contesă bogată: Ramona Dumitrean; Umbra Oliviei: Diana-Ioana Licu; Maria, camerista Oliviei: Cătălin Herlo; Malvolia, intendenta Oliviei: Cecilia Lucanu-Donat; Feste, bufon: Anca Hanu; Fabiana, servitoare a Oliviei cu statut special: Sânziana Tarța; Sir Toby Belch: Adrian Cucu; Sir Andrew Aguecheek: Radu Dogaru; Polițistul: Mihai-Florian Nițu. Regia tehnică: Răzvan Pojonie, Ioan Negrea. Lumini: Jenel Moldovan, Andrei Mitran. Sonorizare: Vlad Negrea, Marius Rusu. Proiecţii video: Vasile Crăciun. Sufleor: Irina Barbir
