Sfârșitul lunii ianuarie prinde Iașul sub COD GALBEN DE VISCOL. Joi și vineri, temperaturi de până la minus 19 grade Celsius

Deşi este cod galben, judeţul Iaşi nu suferă, încă, din cauza precipitaţiilor sau a vântului puternic. Pe drumurile judeţene traficul se desfăşoară cu dificultate, dar toate arterele sunt deschise. Nu există localităţi izolate, iar persoanele programate pentru intervenţii medicale sunt duse către unităţile sanitare.
 

Prognoza meteo menține Iaşiul sub avertizare de cod galben, iar meteorologii avertizează că în următoarele două zile va fi ger.

„Va mai ninge. Vântul va sufla cu intensificări de până la 50 – 55 de kilometri pe oră. În zilele de 30 – 31 vremea devine geroasă. În cursul zilei temperaturile vor fi sub minus 10 grade iar minimele din cursul nopţii vor tinde spre minus 18 – 19 grade”, a anunțat Gina Tiron, şef serviciu Centrul Meteorologic Moldova.

Comandamentul de iarnă rămâne în alertă, în aceste condiții.

„Se acţionează pe drumurile judeţene şi naţionale. Nu avem localităţi izolate, persoane rămase blocate în zăpadă sau localităţi rămase fără energie electrică,” a declarat colonelul Dan Iamandi, comadant la ISU Iaşi.

„Deocamdată, în județ nu avem o problemă foartre mare privind viscolul şi căderile abundente de zăpadă şi nu avem probleme din punct de vedere al energiei”, a confirmat Romeo Olteanu, prefectul judeţului Iaşi.

Prefectul judeţului a dispus ca toate persoanele vârstnice sau singure să fie supravegheate şi evacuate dacă vremea se va înrăutăţi.

De asemenea, cei de la Compania Naţionala de Drumuri recomandă şoferilor să evite zonele afectate de zăpadă şi viscol. Conducătorii auto care sunt totuşi obligaţi să se deplaseze în zonele afectate de viscol trebuie să-şi doteze maşinile cu anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, combustibil, pături, alimente şi apa. Cei care au probleme în trafic pot apela de urgenţă numerele de telefon 021/9360 sau 0800.80.9360.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here