Sf. Arhanghel PNL-ist Dobrincu învaţă să-şi cureţe mizeria

 

Săptămîna trecută l-am obrăzit în această pagină pe marele liberal, creştin, savant, activist civic & moralist Dorin Dobrincu, vizavi de mizeriile pe care le găzduia, cu seninătate, pe păreţii lui feisbucici. Fiindcă se apropie mai multe rînduri de campanii electorale, iar inimicii stau cu ochii pe el ca pe butelie, musiu marele reformator & neoprotestant a şters de pe geamul digital propriu balegile care descriau o eurodeputată PSD prin expresiile ” privire bovină ” şi ” scîrnăvie” .

Numai că marele reformator PNL-ist a lăsat pe peretele său FB aluzia de mahala referitoare la faptul că dama pesedistă a ajuns în Parlamentul European doar fiindcă e ” bună „.

O fi ştiind musiu ză big creştin Dobrincu ceva precis, vizavi de ” bunăciunea ” pesedistă cu fustă trandafirie ? I-o fi ţinut marele liberal Dorin lumînarea europarlamentarei pesediste, în timpul vreunei reprize de gimnastică intimă ? O fi iubit-o chiar arhanghelul neoprotestant pe dama ” bună „, creştineşte, aşa cum recomandă chiar Cartea Sfîntă, fundamentul cunoaşterii aproapelui ? Ori o fi vorba doar de un banal reziduu de ghiolbănie mascată, rămas pe fundul cutiei de carton liberal, cu franjuri creştinezi şi fundă academică ?

Oricum ar fi, ţine-o aşa, Dorine, eşti pe drumul cel bun ! Keep walking, kogălnicelule de buzunar ! În două-trei decenii, dacă nu te molipseşti prea tare de la marius-dangi, dan-razi, al-călineşti & restul amicilor cu dosul în două luntri, ai putea ajunge demn de a şterge pantofii statuii lui Kogălniceanu. Curaj, deci, încă e posibil !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here