Serbia. Strigătul românior timoceni:„Nu vrem mai mult decât au sârbii din România”

FOTO:  romaniabreakingnews.ro

Cei 300.000 de etnici români care trăiesc în Timocul sârbesc vor să aibă și statut oficial de cetățeni români. Reprezentanții lor încearcă să schimbe legea și au cerut deja sprijinul Parlamentului și Guvernului de la București. În plus, vor să învețe în limba română în zonele în care sunt majoritari. Momentul nu a fost ales întâmplător: Serbia negociază acum condițiile de aderare la Uniunea Europeană, iar problema minorităților este una dintre chestiunile aflate în discuție.

Niciunul dintre sutele de mii de etnici români care trăiesc în Timoc nu are cetățenie română. Legislația în vigoare acum nu le permite să aibă acest statut pentru că nu locuiesc în zonele care au aparținut fostelor regiuni românești.

Nemulțumiți de asta, studenții de acolo au depus o petiție în Parlamentul de la noi prin care cer modificarea legii.

 

„Sunt vreo 160 de semnături de etnici români care doresc cetățenia română, sperăm ca rugămintea lor să urgenteze modificarea cetățeniei”, spune Alexandru Savic, liderul studenților din Timoc.

Senatior Viorel Badea
Senator Viorel Badea
 

„Singura șansă ca acest proiect să treacă mai departe este să întrunească voința politică a tuturor partidelor parlamentare și bineînțeles să obțină un aviz favorabil din partea Guvernului României”, declară Viorel Badea, senator.

Românii din Timoc vor însă și alte drepturi în țara în care trăiesc. Cel mai important: să aibă cursuri în limba română în școli și universități.

În acest moment, copiii românilor din zonă învață în 50 de școli, dar doar în 9 dintre ele se predă în limba română.

 

Sunt probleme care țin de asigurarea cadrelor calificate pentru a preda ore de cultură și civilizație în limba română”, spune Angel Tîlvăr, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni.

Nu cerem nimic mai mult decât au sârbii în România. Asta vrem să avem și noi”, spune Dusan Pîrvulovici, etnic român din Timoc.

Etnicii români din Timoc sunt optimiști și spun că au șanse mari să își câștige drepturile.

Serbia e în proces de negociere, de aderare cu UE și în timpul negocierii poți să pui probleme, drepturile minorităților se discută foarte mult. Reprezintă un subiect foarte important”, afirmă Marian Jean Marinescu, eurodeputat membru în comisia de negociere UE – Serbia.

 

Românii din Serbia trăiesc în două mari regiuni: Voievodina și Timoc. În Voievodina, etnicii au școli, biserici și ziare în limba română.

La București, un proiect legislativ care clarifică statutul de cetățean român a trecut de Senat și este în dezbatere în Camera Deputaților.

 

 

 

(Sursa: romaniabreakingnews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here