Municipalitatea ieșeană are o istorie romantică cu Poliția Locală, aceasta fiind utilizată în trecut și pentru a supraveghea siguranța oamenilor din primărie care petreceau prin alte județe, în scop mai mult sau mai puțin profesional. Acum, aflăm în urma investigațiilor jurnalistice, că Poliția Locală este condusă de Clubul Pensionarilor, foști ofițeri sau cadre militare. Da, ei sunt cei care încasează pensii de la stat mai mari decât salariile din unele multinaționale și care mai sunt plătiți și din banii ieșenilor cu mii de lei pe lună.
S-a discutat de atât de multe ori în spațiul public despre imoralitatea cumulării pensiilor și salariilor în sistemul bugetar, încât acest subiect nu mai stârnește nicio emoție în prezent. Cu toate acestea, conducerea Primăriei din Iași păstrează în funcții de conducere oameni care au lucrat în Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) și care s-au pensionat la vârsta de 45 – 50 de ani, conform legii. Acum, ei sunt plătiți destul de bine din banii ieșenilor pentru a fi activi deși tot ei sunt cei care au ales să se pensioneze. Să nu mă înțelegeți greșit: dacă ar fi lucrat în sistemul privat și ar fi beneficiat de pensie în tot acest timp, nu aș fi avut absolut nicio obiecție.
Dar tentația este mare: cui nu i-ar plăcea să iasă la pensie iar apoi să fie plătit cu minim 7.000 de lei pe lună, unii ajungând la peste 20.000 de lei. În tot acest timp, activitatea Poliției Locale este cel puțin discretă, locurile de muncă sunt scoase la concurs doar pentru cei din familie sau posturile sunt blocate pentru că sunt ocupate de pensionari, în detrimentul celor tineri. Credeți că un salariu de 3.000 – 4.000 de lei net nu ar atrage tinerii în structurile Poliției Locale?
Activitatea acestei instituții este controlată direct de primar și asta înseamnă că munca lor poate fi interpretată ca fiind reprezentativă pentru imaginea edilului. Ne amintim cu toții scandalurile în care a fost implicată Poliția Locală acum câțiva ani și cum Mihai Chirica a spus atunci că îi concediază pe toți. Ce să vezi, realitatea este că sistemul are grijă de ei, iar același nou primar al Iașului îi ocrotește în continuare. Ilegal nu este dar cu siguranță este imoral. Mă întreb de ce până acum nu au fost organizate alte concursuri sau numiri în funcție ale unor persoane care să nu fie pensionari. Domnule primar, știm cu toții că există oameni competenți în Iași, care pot ocupa funcții de management în Poliția Locală. Organizați un proces transparent de selecție a acestora, pe care să îl cunoască fiecare cetățean.
Un alt aspect foarte important este cel al familiilor de la Poliția Locală. Conform aceleași anchete publicate în presă, avem de-a face cu un adevărat lanț de rude angajate în cadrul acestei instituții sau în cele cu care lucrează direct Poliția Locală. Sunt convins că angajările au fost făcute transparent și pe baze de competențe profesionale; fiind doar o coincidență că familiile lucrează în același loc.
Solicit realizarea unui audit financiar la Poliția Locală Iași pentru a verifica legalitatea execuției bugetare și corectitudinea gestionării achizițiilor publice. De asemenea, domnul Chirica trebuie să curețe organigrama acestei instituții astfel încât nicio persoană care beneficiază de pensie să mai lucreze pe banii noștri la Poliția Locală. Lăsați tinerii să acceseze locurile de muncă și să profesionalizeze această instituție.
Felicitări pentru articol. Sper să se autosesizeze și autoritățile competente.