Universitatea de Teatru și Film, Facultatea de Jurnalism de la Universitatea din București, Universitatea Transilvania din Brașov și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) sunt doar patru dintre instituțiile de învățământ superior care au adăpostit profesori care și-au abuzat studentele. La UNATC, hărțuirea sexuală durează cel puțin din anii 1990, după cum a dezvăluit anul trecut actrița Katia Pascariu, chiar pe scena Premiilor Gopo. Practicile lui Alfred Bulai, cel mai recent caz făcut public de jurnaliștii de la Snoop, erau cunoscute sau cel puțin suspectate încă de acum 20-30 de ani, când preda la Universitatea din București, potrivit informațiilor care au apărut după difuzarea anchetei de presă.
Abuzul sexual asupra studentelor pare mai degrabă un fenomen decât o excepție în învățământul superior românesc. Dar nu numai. Iar acest lucru se întâmplă pentru că mediul universitar, la fel ca și cel medical, a devenit, de multe decenii, un sistem în care oameni mici se comportă ca niște dumnezei răi, folosindu-se de puterea lor asupra studentelor pentru a-și satisface bolnave fantezii sexuale.
Tocmai aici este răspunsul la întrebarea „De ce nu au reclamat atunci când au fost abuzate?”, pe care o pun prea mulți dintre cei care caută justificări abuzatorilor. Pentru că o tânără de 19-20 de ani se teme de aceste personaje care controlează facultăți, protejate fiind până la cel mai înalt nivel, și care pot să le distrugă viața și cariera, nu doar studenția.
De fapt, aici este cheia întregii probleme și, fără impunerea și respectarea unor standarde clare de etică, astfel de cazuri vor mai apărea. Pentru că acești prădători nu au putut supraviețui în libertate atâția ani decât cu complicitatea celor din jurul lor.
Statistica este îngrozitoare și spune mult despre modul cum se raportează românii la abuzul sexual: o treime dintre studentele din România au fost hărțuite sexual când erau la facultate și mai mult de o treime au fost martore la un astfel de comportament, scrie Rise Project. Din păcate, însă, doar una din 10 victime ale violenței de gen face demersuri către autorități după ce a trecut printr-o formă de abuz. Iar 55% dintre români cred că violul este justificabil în anumite circumstanțe, potrivit unui sondaj sociologic.
Este greu de crezut că un profesor universitar care își abuzează studentele timp de cel puțin 30 de ani se poate ascunde atâta vreme, fără ca cei din conducerea universității unde predă și măcar o parte dintre colegii săi să nu sesizeze că este ceva în neregulă. De obicei, abuzatorii, mai ales după ani în care nu pățesc nimic, nu se mai ascund, nu se mai controlează în public, prind curaj. Din investigațiile de presă publicate anul acesta, reiese că trimit mesaje scrise, fără teama că acestea vor rămâne ca probe, sunt înregistrați audio vorbind deschis despre abuzul pe care urmează să îl comită, sunt relaxați, știindu-se protejați.
Complicitatea profesorilor și conducerilor acestor instituții de învățământ superior este la fel de gravă. Doar că epoca acestor profesori dumnezei care te abuzează trebuie să se încheie. Universitățile trebuie să-și asume clar, public, coduri de etică în care să fie incluse reguli și sancțiuni dure pentru toate cadrele didactice. Fără ochi închiși, fără urechi astupate.
Nivelul de civilizație al unei societăți se vede și din felul cum își protejează copiii și pe cei vulnerabili. Din păcate, România mai are mult de lucru.
Marius BODEA
Senator de Iași
