„Nu mai sunt bani”. Aceasta este traducerea celor trei cuvinte birocratice care amână din nou ca regiunea noastră să fie conectată printr-o autostradă de restul țării.
Sunt bani pentru sinecuri bine plătite pentru pile și prieteni, sunt bani de risipit pe excursii inutile ale președintelui, sunt bani pentru proiecte prost făcute prin programe aflate la cheremul deciziilor politice ale guvernului.
Dar când vine vorba despre dezvoltarea Moldovei, ce să vezi!, nu mai sunt bani. Sau, cum ne transmite Ministerul Transporturilor, este „lipsă credit bugetar”.
Iar cel mai grav este că guvernului condus de Marcel Ciolacu nu pare să îi mai pese. Pur și simplu merge înainte cu dezmățul, merge înainte cu risipa, deși înainte nu se mai află decât o prăpastie financiară.
Abandonarea cu repetiție a Moldovei rămâne o problemă majoră pentru noi. Din păcate, cei care ar fi trebuit să aibă puterea să intervină, care ar fi trebuit să fie lideri pentru regiune – și mă gândesc aici, de exemplu, la doi lideri de vază ai PNL, partid aflat la guvernare, au alte preocupări.
De exemplu, să citească noile acuzații penale care li se aduc sau să distrugă monumente.
Da, la voi mă refer, Costel Alexe și Mihai Chirica! Când aveți de gând să luptați și pentru Moldova, nu doar pentru averile voastre?
Senator USR de Iași
Secretar al Comisiei pentru Transporturi din Senatul României