Democrația, sufocată cu perna!
Și totuși, care e dimensiunea fraudei de la alegerile de duminica trecută?
Pesedistul Hopincă sare în sus că la renumărarea unei secții din Sectorul 2, o firimitură pe lângă toate secțiile care ar fi trebuit renumărate, a ieșit el cu mai multe voturi decât avea inițial în procesul verbal. Așa, și? Dacă și în dreptul lui au fost trecute cu mult mai puține voturi decât au fost consemnate, asta este în regulă?
Hopincă aruncă vina pe Radu Mihaiu și pe USR că au cerut renumărare în urma unor nereguli grosolane, de parcă ea NU TREBUIA FĂCUTĂ. Asta este mentalitate de pesedist hoț. Și dacă și el a fost furat în unele secții, dar nu a cerut renumărare, o fi pentru că știe tabloul de ansamblu al fraudei? Oricum ai lua-o, e de un absurd total.
Tot Hopincă scrie senin că s-au mai găsit niște voturi în plus din cele exprimate pentru Primarul Sectorului 2 la fundul unui sac.
Dacă românii văd limpede că votul lor este fraudat, deturnat, că este plimbat prin saci de-aiurea, că este numărat la plesneală, ce impact are asta asupra ideii de vot liber exprimat și atent numărat? Ce impact are asta asupra următoarelor rânduri de alegeri? Cine o să mai vină la vot și cu câtă încredere?
Alegerile comasate din 9 iunie au fost un cataclism pentru democrație din punctul de vedere al organizării și numărătorii. Un eșec cap-coadă pe care suntem îndemnați să îl uităm și să nu vorbim despre el.
Și dacă pesediștii ar avea în unele secții și cu 1000 de voturi în plus față de cele numărate, e la fel de grav. E tot viciere a voinței oamenilor. E furt de democrație.
Înțeleg că alegerile au trecut, dar mai înțeleg și că această monstruozitate are vinovați direcți. Trebuie renumărată orice secție unde există suspiciuni. Trebuie demiși și aduși în fața Justiției toți cei care au orchestrat acest atac frontal la adresa democrației noastre.
Dacă pierdem total încrederea că procesul electoral este unul corect, atunci pierdem însăși esența democrației. Renumărarea voturilor și verificarea temeinică a oricărei suspiciuni nu ține de partide sau de candidați, ci de a respecta, așa cum scrie în Constituție, voința cetățenilor. Nu putem permite transformarea României, stat european, în Belarus!
Marius BODEA
Senator USR de Iași