400.000 de lei net (sau 80.000 de euro) a fost prețul plătit din bani publici, banii noștri, de Mihai Chirica lui Cezar Baciu, viceprimar de carton al Iașului, care și-a tranzacționat votul pentru interesele personale ale primarului penal. Odată cu decizia definitivă a instanței, care a decis că Baciu a ocupat abuziv funcția la vârful administrației ieșene, deoarece a fost exclus din USR, Chirica are obligația de a proceda la recuperarea prejudiciului, având în vedere că sunt bani încasați nelegal!
Pachetul „votul trădător” nu a venit doar cu o indemnizație, ci și cu alte privilegii, precum deconturile de deplasare ale lui Baciu în calitatea sa de viceprimar. Și aceste sume trebuie recuperate la bugetul orașului! Chirica să o facă repede, pentru că unele dintre acestea se vor prescrie.
Dacă nu va proceda la recuperarea prejudiciului creat cu bună știință bugetului Municipiului Iași, anul viitor, după ce voi deveni primar, voi demara eu procedura, iar sumele prescrise i le voi cere în instanță direct lui Chirica.
Vorbim despre banii ieșenilor, cheltuiți ilegal de Chirica și încasați nelegal de Baciu!
Marius BODEA
Senator USR de Iași
Candidatul USR la Primăria Municipiului Iași