Senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași: Spitalul mobil de la Lețcani salvează vieți omenești cu toată opoziția peneliștilor de la Iași!

Unitatea medicală mobilă de la Lețcani are deja mai bine de două săptămâni de când a fost redeschisă și își arată pe deplin utilitatea. Cu ajutorul armatei și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență lucrurile au revenit la normalitate, spitalul fiind funcționalizat în doar câteva zile.

Și ca să fac o scurtă paranteză doar, administrația județeană penelistă a ținut închis spitalul mai bine de 8 luni, acuzând tot felul de neconformități care, chipurile, ar pune în pericol siguranța pacienților. Din păcate, acest mode de gestionare a lucrurilor s-a întâmplat și la nivel național. Guvernul a procedat profund greșit în modul pompieristic, impredictibil și incoerent în care a introdus restricțiile pentru a opri creșterea cazurilor de covid. În loc să testeze populația sau măcar segmentele cele mai expuse și să pună în practică o strategie concretă pentru cel puțin 60 zile, autoritățile au acționat instinctiv, pe moment, fiind mai degrabă preocupate de luptele politice interne decât de siguranța populației. Așa am ajuns în situația de a dezbate un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie a populației.

Nu voi susține un astfel de demers și sunt convins că nici colegii mei social-democrați.  Pe termen lung ar submina substanțial încrederea cetățenilor în autoritățile sanitare ceea ce poate afecta gestionarea pandemiei (dacă se vor impune noi doze de vaccin), dar și a altor riscuri de sănătate publică unde e nevoie de o relație de încredere între cetățeni și autorități (spre exemplu: vaccinarea anti-gripală sau vaccinarea copiilor cu vaccinurile din schema națională).

Dar revin la situația de la Iași. Iată că acum sunt aproape 90 de bolnavi tratați concomitent în unitatea mobilă, numărul total fiind de câteva sute de pacienți în perioada de când a fost redeschis. Spitalul anticovid va fi de un real folos și după ce va trece valul 4.

Ceea ce rămâne este fără îndoială faptul că spitalele din Iași nu vor fi blocate doar cu pacienții covid, iar ceilalți bolnavi, cu alte patologii au șansa să primească tratament în unitățile medicale de specialitate.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la funcționalizarea spitalului, dar și celor care au zilnic grijă de pacienții infectați cu coronavirus.

Din păcate, sunt nevoit să sancționez, din nou, administrația județeană, chiar și conducerea Spitalului de Boli Infecțioase care permanent s-au împotrivit redeschiderii unității medicale. Cred din ce în ce mai tare că nu este vorba doar de incompetență, ci mai degrabă de rea voință. Penalul Costel Alexe nu a înțeles nici acum că nu mai suntem în campanie electorală și că acest spital salvează vieți omenești! Nici măcar pupilul său, managerul Florin Roșu, nu este dispus să aibă o atitudine constructivă, acesta făcând tot timpul dovada faptului că nu iese din cuvântul președintelui Consiliului Județean indiferent de prostiile pe care acesta le debitează.

De altfel, conducerea penelistă a Iașului a arătat încă o dată dacă mai era nevoie că nu este în stare să gestioneze această pandemie. Ca într-un scenariu absurd, unul, Mihai Chirica, a îmbolnăvit oamenii permițând adunări de mii de oameni – târguri de haine și focuri de artificii, celălalt, Costel Alexe a refuzat să îi trateze, blocând spitalul modular de la Lețcani, cel mai mare de acest tip din țară. Acesta este modul în care cei doi iresponsabili au înțeles să administreze situația pandemică de la Iași!

Sunt convins că dacă nu am fi avut unitatea medicală mobilă, situația ar fi fost dramatică și foarte mulți oameni nu ar fi avut nicio șansă să primească tratament medical de specialitate.

Am totuși convingerea că oricâtă ură sau ranchiună ar fi adunat Alexe și Roșu, nu vor îndrăzni să mai pună în pericol viețile ieșenilor și își vor vedea cu responsabilitate de treburile lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here