Senatorul Ionel Agrigoroaei a schimbat din nou macazul: a trecut la PMP

Senatorul ieşean Ionel Agrigoroaei a schimbat macazul şi a trecut la Partidul Mişcarea Populară. El şi-a motivat gestul prin lipsa de perspectivă pe care o are în momentul de faţă UNPR, precizând că intenţiona de multă vreme să se înscrie în PMP.

 

„Eu voiam să trec de multă vreme la ei, dar nu s-a putut. Am depus deja adeziunea la PMP. Am plecat din UNPR pentru că nu mai există perspective la acest partid. Este previzibil ce se întâmplă acolo”, a afirmat Ionel Agrigoroaei pentru „Jurnal Virtual”.

 

Ionel Agrigoroaei a fost ales în 2012 senator, pe listele PPDD, iar ulterior s-a înscris în UNPR. După o perioadă, Agrigoroaei a revenit în PPDD. Nu a stat prea mult timp pe gânduri şi s-a înscris din nou în UNPR.

 

Prin intrarea în PMP, partidul lui Traian Băsescu s-a ales la Iaşi cu doi parlamentari, senatorul Ionel Agrigoroaei şi deputatul Petru Movilă, şeful filialei.

 

Ionel Agrigoroaei a fost condamnat, la mijlocul lunii decembrie 2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare. Alături de el au mai fost condamnaţi soţia, fratele şi cumnata parlamentarului. Toţi au fost folosit acte false pentru a lua mai multe credite de la Volksbank care au totalizat sute de mii de franci elveţieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here