Senatorul Cristi Berea, scrisoare deschisă către primarii comunelor Dagâța, Mironeasa și Belcești

Senatorul ieșean Cristi Berea a transmis o scrisoare deschisă primarilor din comunele Dagâța, Belcești și Mironeasa prin care le solicită acestora să deblocheze cât mai repede programul ”o masă caldă în școli”. Programul guvernamental este un proiect pilot prin care peste 68.000 de elevi din 150 de școli din toată țara ar trebui să beneficieze zilnic de o masă caldă la școală. În județul Iași sunt prinse cinci școli, câte una din comunele Dagâța, Mironeasa, Belcești și A.I. Cuza și Colegiul Pedagogic Vasile Lupu din Iași. Primarii comunelor Mironeasa, Dagâța și Belcești nu au reușit nici până astăzi să demareze proiectul cu fonduri de la Guvern, deși ordonanța care reglementează derularea programului ”o masă caldă în școli” a fost aprobată încă de la jumătatea lunii august. Senatorul Cristi Berea le cere celor trei primari să facă urgent demersurile necesare și se oferă să îi sprijine pentru accesarea rapidă a banilor puși la dispoziție de Guvernul României. Totodată, senatorul USR cere explicații pentru această întârziere nepermisă și solicită găsirea unor soluții pentru compensarea pierderii unui drept al copiilor în primele luni de școală din acest an.”Mi s-a adus la cunoștință faptul că întâmpinați probleme în accesarea fondurilor pentru demararea programului guvernamental o masă caldă în școli. A trecut mai bine de o lună de la începerea școlii, iar elevii din comuna dvs au pierdut un drept ce le este garantat prin lege din simplul motiv al tergiversării procedurilor pentru organizarea licitațiilor. Vă rog să îmi transmiteți care este motivația din spatele acestei întârzieri și cum vă putem ajuta să urgentați demararea procedurilor în așa fel încât acești copii să poată beneficia de program. Aveți vreun plan prin care să compensați perioada în care copiii au pierdut suportul alimentar ce li se cuvenea? În cazul în care dvs sau angajații primăriei nu aveți cunoștințele necesare implementării procedurilor, vă rog să ne transmiteți cu încredere acest lucru și vom fi mai mult decât bucuroși să vă ajutăm! Nu este o rușine să vă admiteți limitele și să cereți consiliere, însă este regretabil să nu folosiți resursele care vă sunt puse la dispoziție pentru sprijinirea unor copii fără posibilități materiale, pentru care acea masă caldă ar putea fi și singura din zi.” se arată în scrisoarea senatorului USR, Cristi Berea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here