Senatorii jurişti au aprobat cererea DNA privind reţinerea şi arestarea lui Dan Şova

Senatorii jurişti au avizat favorabil cererea DNA privind reţinerea şi arestarea lui Dan Şova. Decizia a fost luată cu şase voturi „pentru” şi cinci „împotrivă”. Documentul cu avizul senatorilor din Comisia Juridică va fi transmis Plenului care trebuie, la rândul său, să se pronunţe.

 

Senatorul PSD Dan Şova a declarat după audierea în Comisia Juridică, unde şi-a apărat cauza în faţa colegilor jurişti, că nu doreşte să facă declaraţii, şi că singurul lucru pe care doreşte să îl transmită este că „a spus numai adevărul în comisie şi în plen va face la fel”.

„Vă spun o singură propoziţie. În faţa comisiei, am spus numai adevărul. În faţa plenului, voi spune numai adevărul”, a spus Şova, la ieşirea din Comisia Juridică.

 

Procurorul șef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanței supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviințeze reținerea și arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Șova, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here