Senatorii decid astăzi dacă îi trimit pe Şova şi Vâlcov în arest. Ce motive a scornit PSD pentru a-i apăra

Senatorii vor supune, astăzi, la vot cererile DNA de reţinere şi arestare a senatorilor PSD Dan Şova, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, şi Darius Vâlcov, cercetat pentru trafic de influenţă.

 Ponta, Dragnea şi Tăriceanu au transmis mesaje cu subînţeles senatorilor PSD în privinţa arestării lui Dan Şovaşi a lui Darus Vâlcov, parlamentarii găsit diverse stratageme pentru a trage de timp, iar senatorii PSD le-au găsit tot mai multe scuze celor doi, care, în final, au toate şansele să scape de mâna Justiţiei.

 Deşi luni a expirat termenul de cinci zile până la care plenul Senatului trebuia să se pronunţe asupra solicitării DNA care îl vizează pe Dan Şova, conducerea Senatului a găsit un motiv pueril pentru ca raportul întocmit de senatorii jurişti să fie retrimis la Comisia Juridică, astfel decizia fiind amânată pentru încă două zile. „Raportul Comisiei nu a fost complet, nu a cuprins apărarea pe care a făcut-o Dan Şova“, a explicat, pentru „Adevărul“, senatorul PSD Ioan Chelaru, membru al Comisiei Juridice. Din acest motiv, secretarul Comisiei Juridice, social-democrata Doina Federovici, a refuzat să-şi pună semnătura pe raportul Comisiei Juridice. Iar vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a precizat că semnătura secretarului Comisiei este obligatorie. De fapt, toate aceste pretexte nu sunt decât nişte tertipuri ale social-democraţilor pentru a-l scoate basma curată pe Dan Şova, pentru care procurorii cer arestarea sa în dosarul Turceni-Rovinari.

 Senatorii jurişti au avizat negativ cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a senatorului PSD Darius Vâlcov, acuzat de trafic de influenţă. Rezultatul votului a fost egal: cinci voturi „pentru“, cinci voturi „împotrivă“ şi o abţinere. Conform regulamentului, este nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor prezenţi pentru ca solicitarea DNA să fie adoptată. Aşa, arestarea lui Darius Vâlcov a primit raport negativ. Însă modul în care s-a ajuns la egalitate în comisie arată din nou cât de murdar joacă PSD atunci când vine vorba să-şi salveze penalii. Social-democraţii l-au înlocuit luni din Comisia Juridică pe senatorul Mihai Neagu, care, între timp, se alăturase proiectului lui Mircea Geoană, cu Pavel Marian, un senator care nu iese din cuvântul partidului.

 Decizia PSD de schimbare a lui Pavel Marian a modificat raportul de forţe din cadrul Comisiei Juridice, în acest moment PNL şi PSD având egalitate, cinci la cinci, votul decisiv aparţinând UDMR, care s-a abţinut în cazul Vâlcov. Mutarea PSD a venit după ce, săptămâna trecută, senatorii jurişti au votat în favoarea cererii DNA de arestare a lui Dan Şova, votul fiind foarte strâns, de şase voturi „pentru“ şi cinci „împotrivă“. Practic, Mihai Neagu a fost cel care a înclinat balanţa în defavoarea lui Dan Şova. Parlamentarii lui Victor Ponta n-au vrut un raport pozitiv şi pentru Darius Vâlcov, aşa că l-au înlăturat rapid pe Neagu. Oricum, decizia finală în privinţa arestării lui Darius Vâlcov va fi luată astăzi de plenul Senatului, unde PSD deţine majoritatea chiar şi fără UDMR.

S-au încurcat în dosare

Schimbarea componenţei Comisiei Juridice nu a fost singura şicană a social-democraţilor în dosarul Darius Vâlcov. Luni, senatorul PSD Ruxandra Jipa a semnalat o greşeală în documentele trimise de procuroriii DNA către Parlament. Mai exact, Jipa a reclamat că după volumul numărul 7 urmează direct volumul 9. În acest context, ea le-a cerut colegilor din Comisia Juridică să-i cheme pe reprezentanţii DNA pentru a desluşi misterul volumului 8.

 

 

 

 

Sursa: adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here