Selecţie naţională de însoţitoare de zbor. Salariile de încadrare – 2.000 de dolari. Ce alte facilităţi oferă compania din Arabia Saudită

Peste 80 de tinere din toată ţara au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o selecţie pentru a lucra ca şi însoţitoare de zbor la o companie aeriană din Arabia Saudită, care oferă un salariu lunar de 2.000 de dolari.

Tinerele, cu vârste între 21 şi 35 de ani, venite din toată ţara, au participat la o selecţie organizată de compania Flynas din Arabia Saudită, pentru a deveni însoţitoare de zbor, cu un contract pentru doi ani. Compania caută să recruteze peste 20 de stewardese din România.

„Vroiam un loc de muncă provocator, care îţi permite să călătoreşti, să vezi lumea, să cunoşti oameni, diferite culturi. Şi componenta financiară a contat, bineînţeles. Am terminat o şcoală de aviaţie la Bucureşti şi cred că o astfel de meserie mi se potriveşte”, a spus o tânără din Buzău care a venit la Cluj pentru a susţine interviul în limba engleză.

O altă tânără, din Baia Mare, care a terminat Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor la UBB Cluj-Napoca şi a urmat un master, spune că nu şi-a găsit un loc de muncă şi că a optat, astfel, să devină însoţitoare de zbor.

 

„Este o meserie frumoasă, dar şi dificilă, care presupune foarte mult sacrificiu, pentru că stai departe de familie şi lucrezi tot timpul, dar merită. Şi partea financiară este un stimulent important”, a afirmat tânăra.

Printre candidate s-a aflat şi o tânără care a terminat o facultate privată de Drept la Cluj-Napoca, dar nu şi-a găsit un loc de muncă în domeniu şi a fost atrasă de oferta de a deveni însoţitoare de zbor şi datorită salariului.

„Ca jurist aş câştiga 1.000 de lei pe lună, iar să profesez ca avocat e greu să intru într-un barou şi să urmez o carieră în acest domeniu. Salariul este foarte atractiv ca stewardesă. Plus că vezi lumea şi vezi locuri în care, altfel, nu ai ajunge niciodată. E un start în viaţă”, a menţionat aceasta.

O stewardesă din Arad, care lucrează de şase luni pentru compania aeriană arabă, a precizat că cel mai greu a fost training-ul.

„Arabia Saudită este o ţară foarte frumoasă, în care ne simţim în siguranţă, munca este, la fel, foarte frumoasă, te ajută să cunoşti mulţi oameni şi locuri noi. Nu visam să fiu însoţitor de zbor, dar am fost anul trecut la interviu şi am fost selectată, astfel încât am început să scriu un nou capitol din viaţa mea. Greu a fost la început training-ul, pentru că a trebuit să învăţ multe noţiuni despre avion, dar apoi totul ţi se pare simplu”, a spus fata.

Steluţa Racolţa, reprezentant al firmei din România care se ocupă cu plasarea forţei de muncă, a explicat şi ce facilităţi oferă Flynas viitoarelor stewardese.

 

Flynas caută peste 20 de însoţitoare de zbor în România cărora li se oferă un contract pe doi ani şi un salariu de încadrare de 2.000 de dolari pe lună, la care se adaugă plata orelor de zbor suplimentare. Compania mai asigură cazare, masă şi echipament gratuite, asigurare de viaţă şi de sănătate pe durata contractului, un concediu de 30 de zile lucrătoare pe an. Condiţiile de selecţie sunt vârsta cuprinsă între 22 şi 35 de ani, minim absolventă de liceu, înălţime minimă de 1,57 metri, aspect plăcut, limba engleză fluent scris şi vorbit, abilităţi de înot pe distanţa de 50 de metri liber”, a explicat Racolţa.

La rândul său, Eman Yusuf, manager de resurse umane al Flynas, a spus că „fetele din România sunt frumoase, vesele, harnice, amabile”.

„Noi am început recrutarea unor însoţitoare de zbor din Europa, din România, Slovacia şi Polonia, deoarece compania Flynas se va extinde din acest an cu zboruri spre Europa – Marea Britanie, Franţa, dar şi India, după ce s-a luat decizia de achiziţionare a şase noi aeronave. Acum asigurăm zboruri pe rute interne în Arabia Saudită, dar şi spre destinaţii din Turcia, Pakistan”, a spus Yusuf, care lucrează de 24 de ani în domeniu.

Compania Flynas a fost înfiinţată în anul 2007 în Arabia Saudită, având o flotă de 20 de avioane Airbus A 320, care acoperă 28 de destinaţi interne şi externe. Până în prezent, Flynas a transportat peste 11 milioane de pasageri şi şi-a propus să atingă 20 de milioane de pasageri în anul 2020.

 

(Sursa: mediafax.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here