Şeful de la facemcurat.ro a ajuns ministrul Tineretului şi Sportului în Guvernul lui Sorin Grindeanu

În vârstă de 36 de ani, Marius Dunca este din Braşov, acolo unde şi-a început şi cariera politică, intrând în PSD la 23 de ani. Conform bancherul.ro, Dunca este de profesie inginer mecanic, şi a condus firma de curăţenie facemcurat.ro. După o experienţă de cinci luni ca director la Protecţia Consumatorilor din Braşov, Dunca a fost propulsat pe criterii politice la ANPC de către Victor Ponta, după plecarea liberalului Bogdan Nica, în 2014. 

Marius Dunca a fost însă primul sacrificat în scandalul izbucnit după dezastrul de la Colectiv, cel care l-a demis fiind chiar Victor Ponta, înainte ca el însăşi să fie determinat de PSD să renunţe la funcţia de prim-ministru. Demiterea lui Dunca a venit la doar câteva ore după ce acesta declara în cadrul unei intervenţii telefonice la Realitatea TV, că o echipă a Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor s-a deplasat la clubul Colectiv dar că nu au putut face verificări.

La scurt timp după demiterea de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Dunca şi-a găsit un post călduţ la CIADO, ca secretar general al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului, un ONG se „hrăneşte” şi din bani publici. 

Marius Dunca este preşedinte interimar al PSD Braşov şi a câştigat la alegerile din 11 decembrie un loc în Senatul României.

 Vezi AICI CV ul complet al lui Marius Dunca

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here