Rechizitoriul Skoda (vol. II) – noi informații și mărturii din actul de acuzare al primarului Mihai Chirica @ Procurorii au descoperit un șir de documente false, semnate și aprobate de Mihai Chirica, prin care șefii Primăriei Iași încercau să justifice achiziția frauduloasă a mașinilor Skoda în numele Poliției Locale @ Declarațiile funcționarilor asupra cărora s-au făcut presiuni pentru a întocmi și semna aceste acte sunt șocante: „Semnează-l, că tu trebuie să semnezi!”, „Ce-i panarama asta!?” @ „ Referatul a fost aprobat, în numele primarului municipiului Iași, de viceprimarul municipiului Iași, inculpatul Chirica Mihai. Acest referat a fost avizat favorabil de către inculpatul menționat, fără nici un fel de verificări suplimentare, fără a solicita acte privind situația parcului auto al Poliției Locale.”, au consemnat procurorii în rechizitoriu @ Volumul mare de informații și declarații ne obligă să prezentăm dezvăluirile din rechizitoriu pe parcursul mai multor ediții @ În ediția de mâine, alte declarații și mărturii despre ce se întâmplă cu adevărat în Primăria Iași
7IAȘI revine cu noi dezvăluiri din rechizitoriul prin care Mihai Chirica, Gheorghe Nichita, directori și funcționari din Primăria Iași au fost trimiși în judecată în celebrul Dosar Skoda.
Pe fondul controlului inspectorilor de la Curtea de Conturi, care puneau întrebări legate de achiziționarea celor patru autoturisme Skoda, șefii Primăriei Iași au dat dispoziție funcționarilor din subordine să fabrice acte acoperitoare.

Așa se face că, din neant, în circuitul de documente al municipalității apare un referat antedatat cu numărul de înregistrare 791 din 1 februarie 2013, document prin care Poliția Locală solicită Primăriei Iași achiziționarea a patru autoturisme. Referatul a fost întocmit și semnat de către Liviu Hliboceanu care ocupa la acel moment funcția de șef al Serviciului Dispecerat, Logistic, Administrativ al Poliției Locale Iași.
Acest referat a fost aprobat de către Mihai Chirica, la acea vreme viceprimar al municipiului Iași.
Surpriză! Procurorii au descoperit că numărul de înregistrare al documentului respectiv, 791 din 2013, corespundea unui alt act, o adeverință eliberată unui angajat al Poliției Locale pentru medicul de familie.
„În paralel cu acte întocmite la nivelul Primăriei Iași, tot în scopul achiziționării în leasing a patru autoturisme, a fost înregistrat sub numărul 14.841/14 februarie 2013 la Registratura Municipiului Iași o adresă care aparent, emana de la Poliția Locală, ce purta semnătura inculpatului Hliboceanu Liviu Mihai, la acel moment șeful Serviciului Dispecerat, Logistic, Administrativ al Poliției Locale Iași. Pentru a da impresia de veridicitate, pe adresă apărea numărul de înregistrare 791/01.02.2013, al Poliției Locale Iași. Prin intermediul acesteia se solicita „punerea la dispoziție/achiziționarea a 4 (patru) autoturisme cu un nivel de operativitate ridicat și dotate corespunzător”, solicitare motivată prin necesitatea de a fi îndeplinite atribuțiile Poliției Locale „privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor în domeniile ordinii și liniștii publice, precum și paza obiectivelor cât și circulației pe drumurile publice.” Referatul a fost aprobat, în numele primarului municipiului Iași, de viceprimarul municipiului Iași, inculpatul Chirica Mihai.
Acest referat a fost avizat favorabil de către inculpatul menționat, fără nici un fel de verificări suplimentare, fără a solicita acte privind situația parcului auto al Poliției Locale.
Mai mult decât atât, din verificările ulterioare, numărul respectiv de înregistrare (791) la nivelul Poliției Locale a fost, în realitate, atribuit unui alt înscris (o adeverință eliberată de instituția respectivă necesară unui angajat pentru medicul de familie)”, rețin procurorii în rechizitoriul înaintat instanței.
Hordilă, fost șef al Poliției Locale: documentul este o făcătură

Audiat de procurori, Alexandru Hordilă, șeful Poliției Locale de la acea vreme, a confirmat faptul că documentul este de fapt „o făcătură”. Ba mai mult, acesta a explicat că Poliția Locală a efectuat toate achizițiile doar în nume propriu, niciodată prin intermediul Primăriei Iași.
„Martorul Hordilă Alexandru, fost Director Executiv al Poliției Locale Iași, a arătat că în anul 2013 nu s-a discutat la nivelul conducerii Poliției Locale Iași despre achiziționarea unor autoturisme și nici despre vreo solicitare a Poliției Locale Iași care să fie făcută către Primăria Iași.
Cu privire la referatul emis în numele Poliției Locale cu nr. 791 și datat 1 februarie 2013, semnat de către numitul Hliboceanu Liviu Mihail, prin care se solicita primarului Municipiului Iași punerea la dispoziție/achiziționarea unui nr de patru autoturisme, după ce înscrisul i-a fost prezentat de către organele de urmărire penală, martorul Hordilă Alexandru a susținut că, din punctul dumnealui de vedere, este întocmit în mod nelegal întrucât nu a fost respectată procedura legală privind o eventuală achiziție de autoturisme de către Poliția Locală”, au consemnat procurorii.
Directorul Tomorug a ordonat fabricarea unui răspuns: „ce-i panarama asta?!”

Circuitul documentelor fabricate trebuia închis, astfel că directorul Dumitru Tomorug, șefa Serviciului Juridic, Doina Florescu, și șeful Serviciului Tehnic, Costel Chișcă, au dispus funcționarilor din subordine redactarea unui răspuns la referatul fals al Poliției Locale. Sarcina întocmirii răspunsului a căzut pe umerii Mihaelei Stoian, funcționar în aparatul Primăriei. Aceasta le-a povestit procurorilor cum s-au petrecut evenimentele
„Martora Stoian Mihaela, cu privire la referatul 791 din 1 februarie 2013, își amintește că acel document i-a fost înmânat martorului Chișcă Constantin de către inculpata Florescu Doina. La rândul lui, inculpatul Chișcă a înmânat acel document martorei Stoian Mihaela.
Astfel, aceasta relatează că, în vara anului 2014, controlorii din cadrul Camerei de Conturi a Județului Iași au efectuat un control la Primăria Iași, iar în urma acestui control martora a perceput discuții purtate între colegi, în legătură cu anumite nereguli constatate de reprezentanții Curții de Conturi. Aceste discuții erau purtate de șeful Serviciului Administrativ, inculpatul Chișcă Costică Eugen atât cu doamna Florescu, șef al Serviciului Juridic, cât și cu alți colegi din cadrul Serviciului Administrativ.

În urma acestor discuții, inculpatul Chișcă Costică Eugen a mers în biroul inculpatului Tomorug Dumitru Petru și, când s-a întors de la acesta, i-a spus martorei că trebuie să redacteze un referat legat de transferul unor autoturisme la Poliția Locală, fără ca inculpatul Chișcă Costică Eugen să precizeze despre ce autoturisme este vorba”, se mai arată în actul de trimitere în judecată.
Mihaela Stoian a povestit anchetatorilor că directorul Tomorug a intervenit în mai multe rânduri prin telefon, solicitând urgentarea redactării documentului și chiar i-a trasat indicații scrise despre forma finală a acestuia. De asemenea, a confirmat că, în cele din urmă, referatul a fost aprobat de Mihai Chirica,
„În timp ce martora Stoian Mihaela redacta referatul solicitat verbal de șeful Serviciului Administrativ, a venit la ea colegul său, Morăraș Mihai, care răspunde de parcul auto al primăriei, și i-a dat o listă cu niște autoturisme despre care a afirmat că este întocmită în urma consultării cu domnul Tomorug, indicându-i explicit martorei și bifând pe acea listă autoturismele ce urmau a fi incluse în referatul întocmit de ea.
Martora a întocmit referatul solicitat de șeful său (inculpatul Chișcă Costică Eugen), a inserat în partea de jos a paginii, la rubrica aferentă semnăturilor, numele șefului Serviciului Administrativ, Chișcă Costică Eugen, și pe cel al directorului general, Tomorug Dumitru Petru, după care l-a listat și l-a trimis la semnat directorul general al Direcției Tehnice. Reține că în timp ce ea redactat referatul, inculpatul Tomorug Dumitru Petru a telefonat în biroul în care ea își desfășura activitatea, solicitând să se urgenteze întocmirea referatului.
Ulterior transmiterii referatului pentru a fi semnat, persoana care l-a dus la Tomorug Dumitru Petru e revenit în birou și i-a adus martorei referatul corectat olograf de către inculpatul Tomorug, spunându-i totodată că șeful Direcției Tehnice a afirmat „ce-i cu panarama asta?” în sensul că referatul întocmit de Stoian Mihaela nu ar fi fost corect sau nu ar fi corespuns solicitării directorului general.
În consecință, martora a modificat documentul redactat anterior, în sensul corecturilor făcute de inculpatul Tomorug. De asemenea, la solicitarea șefului său, inculpatul Chișcă Costică Eugen a înlocuit numele acestuia din rubrica semnăturilor cu numele inspectorului de specialitate Morăraș Mihai.
Fiindu-i prezentat, cu ocazia audierii, referatul nr. 57742/27 iunie 2014, martora a precizat că acesta este referatul redactat de ea în forma solicitată de inculpatul Tomorug și a observat că referatul este aprobat în numele primarului de către viceprimarul Mihai Chirica. (…) A precizat martora că a dat un nr de înregistrare acestui referat după ce a fost semnat de inculpatul Tomorug și de martorul Morăraș Mihai, ulterior acest referat fiind semnat de viceprimarul Chirica Mihai”, au consemnat anchetatorii.
„Semnează-l, că tu trebuie să-l semnezi!”
Documentul întocmit de funcționara Mihaela Stoian a suferit modificări în privința semnăturilor de aprobare. Mihai Morăraș, responsabilul de parcul auto al Primăriei Iași, a relatat cum șeful său de la acea vreme, Costel Chișcă, a țipat la el și i-a impus să semneze referatul. Șefii Primăriei intraseră de fapt în panică, deoarece inspectorii Curții de Conturi solicitau de îndată documente justificative pentru achiziția autoturismelor Skoda.
„În ziua respectivă, martorul Morăraș Mihai a aflat că aceste patru autoturisme noi marca Skoda ar fi trebuit să aparțină Poliției Locale și ulterior achiziției să fi fost preluate de către Primăria municipiului Iași. Din cele relatate de Chișcă Costică Eugen, în urma discuțiilor purtate cu o doamnă controlor de la Curtea de Conturi, martorul a înțeles că ar fi trebuit să existe un proces verbal de predare-primire de la Poliția Locală către Primăria municipiului Iași și ulterior un al doilea proces verbal prin care să se ateste predarea altor mașini de la Primăria Iași către Poliția Locală Iași în locul celor patru autoturisme nou achiziționate în sistem leasing.
Martorul a întrebat-o pe colega sa, Stoian, dacă nu trebuie să semneze și șeful Serviciului Administrativ acest referat, iar ea i-a răspuns că inculpatul Chișcă nu vrea să îl semneze. Martorul a declarat că a semnat acest înscris deoarece șeful său direct, Chișcă Costică Eugen a exercitat presiuni asupra sa, în urma discuțiilor cu controlorii Camerei de Conturi, țipând la el „semnează-l, că tu trebuie să-l semnezi pentru că tu răspunzi de parcul auto!”.
Martorul Morăraș Mihai a precizat că cele patru autoturisme marca Skoda nu au fost achiziționate pentru Poliția Locală, ci pentru uzul demnitarilor din cadrul Primăriei Iași și nu au fost niciodată predate Poliției Locale Iași”, au consemnat procurorii.
Tudor LEAHU