Şefa diplomaţiei italiene a acceptat invitaţia lui Titus Corlăţean de a vizita România

 

Ministrul italian de Externe, Emma Bonino, a acceptat „cu plăcere” invitaţia adresată de omologul român, Titus Corlăţean, de a vizita România, informează Ministerul de Externe.
 

Invitaţia a fost adresată marţi, în cadrul întrevederii dintre cei doi miniştri de Externe, cu ocazia vizitei pe care Titus Corlăţean o efectuează în Italia.

 

Potrivit MAE, principalele teme abordate în dialogul dintre Titus Corlăţean şi Emma Bonino au vizat relaţiile bilaterale şi cooperarea economică, agenda europeană, Vecinătatea Estică, cu accent pe parcursul european al Republicii Moldova şi evoluţiile „preocupante” din Ucraina.

Evidenţiind necesitatea consolidării Parteneriatul Strategic dintre România şi Italia, cei doi oficiali au convenit „intensificarea dialogului politic bilateral în toate domeniile, cu accent pe cooperarea economică, având în vedere că Italia este al doilea partener comercial al României”, precizează sursa citată.

În contextul abordării evoluţiilor din vecinătatea estică a UE, ministrul român a evidenţiat „modelul de succes” reprezentat de Republica Moldova şi „angajamentul constant şi concret” al acesteia în relaţia cu UE. Titus Corlăţean a subliniat, de asemenea, importanţa adoptării cât mai curând posibil a deciziilor privind eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni şi semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului de liber schimb.

 

Totodată, ministrul italian de Externe a acceptat invitaţia de a participa la reuniunea Grupului prietenilor Republicii Moldova, care va avea loc la iniţiativa României, la 10 februarie 2014, în marja Consiliului Afaceri Externe.

De asemenea, a fost reafirmat sprijinul Italiei pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. În acest sens, Emma Bonino a precizat că aderarea se va afla ca „temă de interes” pe agenda viitoare a Preşedinţiei italiene a Consiliului UE (semestrul al II-lea al anului).

În finalul convorbirilor, ministrul Titus Corlăţean a adresat omologului său italian, Emma Bonino, invitaţia de a vizita România, invitaţie care a fost acceptată „cu plăcere”.

 

Sursa: mediafax.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here