Șef din Poliția Fălticeni, trimis în judecată pentru trafic de influență

Comisarul şef Cristinel Vasile Miron, şef al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Fălticeni, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DNA, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

 

„În cursul lunii martie 2016, inculpatul Miron Cristinel Vasile (…) a pretins şi primit suma de 500 de euro şi foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 150 de lei de la inculpatul Curcă Florin Marius, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava şi că îi va determina să stabilească o valoare a alcoolemiei sub limita legală, în dosarul în care acesta din urmă era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, astfel încât să nu fie atrasă răspunderea penală pentru fapta comisă”, se menţionează într-un comunicat al DNA.

 

Potrivit procurorilor anticorupţie, Miron a acceptat şi promisiunea lui Florin Marius Curcă de remitere a sumei suplimentare de 2.000 de euro, în cazul în care dosarul penal s-ar fi soluţionat favorabil.

 

„Ulterior, întrucât alcoolemia stabilită în cauză de medicii legişti a fost superioară limitei prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii penale, la insistenţele inculpatului Curcă Florin Marius, inculpatul Miron Cristinel Vasile i-a restituit celui dintâi suma de 500 de euro, în mai multe tranşe”, se mai arată în comunicat.

 

Deoarece inculpatul Florin Marius Curcă a recunoscut acuzaţia penală formulată împotriva sa, procurorii au dispus disjungerea cauzei în vederea încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de menţinere a măsurii preventive luată în cazul lui Cristinel Vasile Miron.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here