Secretarii de municipii sar în apărarea Denisei Ionașcu: „Chirică vrea îndepărtarea din funcție a martorului-cheie”

Președintele ASOCIAȚIEI SECRETARILOR DE MUNICIPII DIN ROMÂNIA, Conf. Univ. Dr. Diana-Anca ARTENE, cere printr-o scrisoare adresată lui Emil Boc, președinte al Asociației Municipiilor din România, să ia de urgență măsuri împotriva propunerii înaintată de Mihai Chirica, care a cerut un proiect de lege care să permită schimbarea și numirea secretarului de către primar. Este a treia organizație profesională care în decurs de câteva zile condamnă public demersul lui Chirica și care îl acuză pe acesta că de fapt încearcă să o intimideze pe Denisa Ionașcu, secretarul Consiliului Local.

„Către: ASOCIAȚIA MUNICIPIILOR DIN ROMÂNIA

Domnului Președinte, Prof. univ. dr. Emil BOC

Referitor la: Inițiativa legislativă a domnului Mihai Chirică, primar al municipiului Iași, o încercare evidentă de destabilizare a funcției publice de Secretar General

Subscrisa, ASOCIAȚIA SECRETARILOR DE MUNICIPII DIN ROMÂNIA, în calitate de structură asociativă a secretarilor generali ai municipiilor din România, reprezentată legal prin Președinte – Conf. Univ. Dr. Diana-Anca ARTENE, luând cunoștință din mass media de solicitarea domnului Mihai Chirică, primarul municipiului Iași, de a se iniția un proiect de lege prin care un primar, nou ales, să-și poată selecta Secretarul General pe o perioadă limitată, dezaprobă demersul neconstituțional și neprincipial cu privire la introducerea oricărui fel de mandat temporar, și formulează următoarea:

PETIȚIE

Stimate Domnule Președinte,

Asociația Secretarilor de Municipii din România, organizație neguvernamentală, profesională, apolitică și non-profit, care reunește 105 dintre Secretarii Generali ai municipiilor din România, asociație de interes general, astfel cum este definită de art. 86 alin. (1) lit. e) din Codul Administrativ al României, dezaprobă demersul domnului Mihai Chirică, primarul municipiului Iași, de a vă solicita promovarea unui proiect de lege care să aibă ca rezultat modificarea Codului Administrativ prin limitarea în timp a mandatelor Secretarilor Generali ai U.A.T. – urilor din România, aceștia urmând ”să își desfășoare activitatea doar pe durata mandatului primarului ales”.

Este profund îngrijorătoare și de-a dreptul dezamăgitoare solicitarea domnului Mihai Chirică, prin care vă cere, nici mai mult nici mai puțin decât să vă asumați intenția de a transforma funcția publică de Secretar General al unităţii administrativ teritoriale din funcție publică de conducere specifică, în funcție numită politic, cu mandat limitat, „doar pe durata mandatului primarului ales” situație îngrijorătoare cu atât mai mult cu cât, după îndelungate modificări legislative anterioare anului 2019, prin Codul Administrativ s-a reușit transformarea funcției publice a Secretarului General în funcție publică de conducere specifică, în concordanță cu rolul deosebit al acesteia – garant al legalității în administrația publică locală. Demersul edilului Iașului este profund incorect și va avea ca urmare destabilizarea funcției publice de Secretar General, încălcarea principiilor legale și morale (profesionalism, imparțialitate și independență, libertatea gândirii și a exprimării, prioritatea interesului public, supremația Constituției și a Legii, asigurarea egalității de tratament a cetățenilor), principii pe care o funcție condiționată politic le face aproape imposibil de garantat.

Definit în Codul Administrativ drept funcţionarul public de conducere care „asigură respectarea principiului legalității în activitatea de emitere și adoptare a actelor administrative, stabilitatea funcționării aparatului de specialitate al primarului, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele din cadrul acestuia” (OUG nr. 57/2019), Secretarul General al UAT – ului este pe cale, în urma acestui nefericit demers, de a-și pierde tocmai posibilitatea implementării principiilor mai sus menționate. Inițiativa vicepreședintelui Asociației Municipiilor din România, structură asociativă condusă de dumneavoastră, care până în momentul de față nu a ridicat nici un fel de îndoială asupra capacității autorității executive de a se subordona Constituției și legilor țării, o dovadă a experienței și a rațiunii de care vă bucurați în calitate de reputat profesor de drept, este cu atât mai neinspirată cu cât domnia sa ar trebui să știe că funcția de Secretar General al unei unități administrativ-teritoriale stă sub interdicția legală, art. 242 alin. (4) din OUG nr.57/2019, de a fi membru al unui partid politic, sub sancțiunea destituirii din funcția publică, tocmai pentru a exclude orice suspiciune cu privire la oricare părtinire politică, similar judecătorilor Curţii Constituţionale, Avocatului poporului și magistraţilor.

Astfel, față de toate acestea, odată cu inițiativa domnului Mihai Chirică, prin care Secretarul General de UAT poate să fie angajat prin concurs, ocazional, și arbitrar, la fiecare alegere în funcție a unui nou primar și care să predea mandatul odată cu venirea altui primar, apare întrebarea: „Cum ar mai putea să-și respecte un secretar general atribuțiile legale, dacă funcția de secretar general al UAT şi-ar pierde caracterul stabil și profund apolitic şi ar intra în sfera funcțiilor temporare și dependente de factorul politic?

În aceste condiții, sunt afectate obiectivele legale privind stabilitatea şi profesionalismul acestei funcții publice specifice, iar posturile de Secretar General vor fi ocupate de persoane timorate care își vor exercita atribuțiile guvernate de compromisuri și nu de principii. Funcția de Secretar General nu are cum să facă obiectul unei rotații de cadre sau a transformării într-un consilier temporar al primarului în funcție, ci numai al asigurării unui nivel câ mai înalt de stabilitate, profesionalism şi respect public, în acord cu misiunea legală pe care este obligat să o îndeplinească.

Am luat, totodată, la cunoștință din presă și din discuțiile cu d-na Secretar General Denisa Ionașcu, membră a Asociației Secretarilor Municipiilor din România, care sunt motivele pentru care primarul Iașului a inițiat o asemenea „inovație juridică”. Și, cunoscând considerentele reale care au determinat inițiativa domnului primar al municipiului Iași, mai mult poate decât colegii noștri secretarii generali de la comune, ale căror puncte de vedere au fost deja exprimate printr-o scrisoare deschisă, suntem profund îngrijorați, chiar și în condițiile în care, rațional, ne îndoim de reușita inițiativei domnului primar.

Suntem conștienți de faptul că resortul motivațional al domnului Mihai Chirică, este acela de a o îndepărta din funcția publică pe colega noastră, care are calitatea de „martor-cheie” în dosarul deschis de D.I.I.C.O.T. pe numele domnului primar, în care este cercetat în mai multe afaceri imobiliare, inițiativă calificată de presa zilelor trecute, drept ”acțiune de intimidare și hărțuire a Denisei Ionașcu”, Secretarul General al municipiului Iași, martor supus protecției legii.

În încheiere, ținând cont de cele prezentate mai sus, dar și de faptul că secretarii generali ai municipiilor fac parte și dintr-un corp profesional, care face parte și este alături de ASOCIAȚIA MUNICIPIILOR DIN ROMÂNIA în demersurile acesteia de întărire și de apărare a autorităților administrației publice locale, vă rugam să analizați argumentele noastre și să nu dați curs intenției de a politiza ultima funcție apolitică din administrația publică locală, precum şi să transmiteți public un mesaj ferm de garantare a stabilității şi a caracterului apolitic pentru funcția de Secretar General!

Cu deosebit respect,

ASOCIAȚIA SECRETARILOR MUNICIPIILOR DIN ROMÂNIA,

prin Președinte – Conf. Univ. Dr. Diana-Anca ARTENE”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here